S-a dus la un pahar de vorbă într-un bar de pe Calea Bucureşti, însă a rămas fără bani şi fără acte. A păţit-o un braşovean, căruia i-a fost furat portofelul, lăsat pe spătarul unui scaun din local. Totul s-a întâmplat miercuri seara, în jurul orelor 18.00. Ovidiu N. s-a dus la bar, s-a aşezat la o masă şi şi-a lăsat haina pe spătarul scaunului. Când să achite nota de plată, omul a observat că portofelul în care se aflau actele de identitate, un card bancar şi suma de 150 de lei, nu mai era în buzunarul hainei. Imediat, păgubitul a anunţat Poliţia. „Angajaţii Compartimentului Furturi din Buzunare s-au deplasat, imediat, la faţa locului şi au reuşit să-l identifice şi să-l reţină, în zona barului, pe suspectul în acest caz, Cosmin B., în vârstă de 23 ani, din Braşov. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, a precizat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Suspectul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Potrivit legii, o astfel de faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani. S-a dus la un pahar de vorbă într-un bar de pe Calea Bucureşti, însă a rămas fără bani şi fără acte. A păţit-o un braşovean, căruia i-a fost furat portofelul, lăsat pe spătarul unui scaun din local. Totul s-a întâmplat miercuri seara, în jurul orelor 18.00. Ovidiu N. s-a dus la bar, s-a aşezat la o masă şi şi-a lăsat haina pe spătarul scaunului. Când să achite nota de plată, omul a observat că portofelul în care se aflau actele de identitate, un card bancar şi suma de 150 de lei, nu mai era în buzunarul hainei. Imediat, păgubitul a anunţat Poliţia. „Angajaţii Compartimentului Furturi din Buzunare s-au deplasat, imediat, la faţa locului şi au reuşit să-l identifice şi să-l reţină, î