Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LOVITURĂ! Mediaş a luat un jucător dorit de Vaslui: "A semnat pe 5 luni! Vrem Cupa"

Publicat in Pro Sport, joi 9 februarie 2012 ·

Gaz Metan şi-a încheiat azi seria de meciuri amicale din Antalya. O echipă formată mai mult din jucători care au evoluat mai puţin în tur şi din cei aflaţi în probe a trecut cu 1-0 de Gloria Bistriţa, în această dimineaţă.

Mai apoi, formaţia de titular a remizat nul cu Minyor Pernik, club clasat pe locul 9 în Bulgaria. Pustai a folosit următoarea echipă, pe toată durata partidei: Pleşca - Buzean, Lazăr, Frăsinescu, Zaharia - Markovic, Nicandro - Avram, Todea, C. Petre - Vitinho.

"Sunt foarte mulţumit de stagiul de pregătire, au fost condiţii excelente iar echipa s-a mişcat bine. Mâine revenim în ţară. Dacă se va amâna campionatul, vom mai efectua un stagiu de pregătire în Turcia. Totuşi, părerea mea este că vom începe campionatul pe 24 februarie, deoarece nu sunt date să jucăm mai apoi. Noi suntem angrenaţi şi în Cupa României şi avem un program infernal", a spus Ioan Horoba pentru www.prosport.ro.

Acesta a anunţat şi primul transfer al echipei sale în această iarnă. "Am semnat până la vară cu Issa Ba. Vine liber de contract şi avem opţiune pentru un transfer definitiv", a precizat Horoba, care a anunţat şi obiectivul pentru 2012: "Ne dorim Cupa României, cred că avem potenţial să luăm acest trofeu".

Issa Ba şi-a reziliat contractul în această iarnă cu Târgu Mureş şi a fost foarte aproape să semneze cu FC Vaslui, finanţatorul Adrian Porumboiu anunţând pe 22 ianuarie că a ajuns la un acord cu senegalezul. Mutarea nu s-a mai perfectat, din motive financiare.

Rezultatele Mediaşului în Antalya

28.01, ora 15.30 Gaz Metan - Dinamo Bryansk (Rusia, loc 6 liga2) 3-1

28.01, ora 15.30 Gaz Metan - FC Dila Gori (Georgia, loc 10 liga 1) 0-0

02.02, ora 15.30 Gaz Metan - FK Yenisey (Rusia, loc 10 liga 2) 0-1

04.02, ora 15.30 Gaz Metan (rezerve) - FK Fakel Voronezh (Rusia, loc 19 liga

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 49 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 35 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 8 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 7 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°