Cu mic, cu mare, ciobanii, văcarii şi mai toţi crescătorii de animale din judeţul Braşov s-au adunat luni la sfat, la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). A mai rămas o săptămână până la intrarea în vigoare a Ordinului 111 privind desfacerea produselor primare, iar micii producători au auzit tot felul de poveşti vânătoreşti privind „porunca” de la minister. „Au apărut tot felul de speculaţii, venite din folclor, cum că producătorii trebuie să-şi tipărească etichete, să-şi facă linie de ambalare. Nu este chiar aşa de speriat. În primul rând, Ordinul 111 privind desfacerea produselor primare prevede norme elementare de igienă: folosirea apei calde, verificarea sanitară a produselor, desfacerea lor în pungi de plastic sau hârtie, nu în ziare sau alte improvizaţii”, a declarat Dorin Enache, directorul DSVSA Braşov.
Apă caldă la stână?
Pe scurt: producătorii trebuie să aibă apă caldă şi rece curentă, să-şi controleze produsele în laboratoarele DSV, să păstreze actele privind hrana animalelor şi să păstreze normele de igienă adecvate. Normele europene prevăd ca suprafeţele unde îşi desfăşoară activitatea să poată fi curăţate uşor, deci este necesară zugrăvirea cu vopsea lavabilă şi montarea de gresie şi faianţă.
Nu e musai să fie vopsea cu teflon sau gresie spaniolă. Ciobanii spun că normele DSV sunt de bun simţ, mai puţin dotarea cu apă caldă curentă. „Nu ştiu să se fi pomenit de apă caldă curentă la stână. Dar se poate opări. De când e lumea şi pământul, de la buni, străbuni, de la daci, s-a făcut foc să se încălzească apa. Cum să speli smântâna cu apă rece?”, se întreabă, retoric, Miron Zecheru (foto medalion), cioban „cu pedigree”.
„Produs în
unitatea proprie”
Ţăranilor nu le este frică de „porunca” de la minister şi nici de etichete. Mai mult, ciobanii şi-au dat „update” în ce