Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio, Fulgerică!

Publicat in Jurnalul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Foto: Konstantin Chernichkin / Reuters Un cal de talie mică şi un cort banal, am­bele având legătură cu fostul lider al Libiei Muammar Gaddafi, îşi aşteaptă sfârşitul în Spania. Calul, pe numele său Al-Kha­led al-Naher (Fulgerul liderului), are o descendenţă ilustră, scrie ziarul abc.es, citat de Agerpres. E de rasă arabo-berberă şi ar fi putut câştiga un trofeu inter­na­ţio­nal dacă liderul libian nu i l-ar fi dăruit premierului Jose Maria Aznar în septembrie 2003, în cadrul unei vizite pe care o delegaţie importantă din Spania a făcut-o la Tripoli. Era un eveniment important: prima reuniune a lui Gaddafi cu un lider occidental, după ce Organizaţia Naţiunilor Unite ridicase sancţiunile impuse Libiei.

Spaniolul a dus Fulgerul la Escadronul de Cavalerie al Gărzii Civile din Valdemoro. De opt ani stă acolo, într-un ţarc, calul roşcovan de viţă nobilă. Fulgerul liderului este mic de statură, aproape cât un ponei; nu poate fi folosit de cavalerie nici pentru sarcinile de securitate, nici la manifestaţii, nici în misiunile de păstrare a ordinii pu­blice. „Ar stârni mai degrabă râsul”, spun, ironic, îngrijitorii săi. I-au găsit însă o utilitate – este cal de antrenament. Fiind proprietate naţională, Fulgerul nu va fi vândut, aşa cum se întâmplă cu „fraţii” şi „surorile” lui când ajung la vârsta de 15 ani. El va rămâne la Valdemoro până în ultima clipă.

În ceea ce priveşte cortul, acesta nu a fost un cadou pe care Gaddafi l-ar fi făcut cuiva. Pur şi simplu nu se cuvenea să ofere un cort de campanie pe care nici el, liderul libian, nu a vrut să-l ocupe. Amplasat în curtea Palatului El Padro de lângă Madrid, cortul extrem de simplu a fost folosit în decembrie 2007 de o înaltă delegaţie libiană, condusă de Gaddafi, pentru a primi câţiva oaspeţi şi a le arăta cât de modest trăieşte colonelul. De odihnit, delegaţia de la Tripoli s-a odihnit în camerele somptuoase

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 33 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum o ora
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Cod galben de ploaie şi vânt în mai multe regiuni

Press Alert acum 31 minute
< figure id="attachment_304358" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă ANM a emis o avertizare generală, Cod Galben, valabilă până duminică, la ora 23.00, de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântulu

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 3 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 27 minute
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°