Campionatele Mondiale de la Anvers, acolo, unde a ocupat locul al şaptelea la sol, au fost ultimele pentru ea # Cu nouăsprezece ani de gimnastică în spate, Sandra a spus că nu îi pare rău pentru nici uan dintre deciziile pe care le-a luat în tot acest timp

Nu şi-a încheiat cariera cum şi-ar fi dorit, cu o medalie mondială, dar Sandra e realistă şi a spus ieri, la sosirea în ţară, că viaţa merge înainte. Şi pentru ea, viaţa va însemna altceva decît era obişnuită pînă acum pentru că a venit momentul să renunţe la gimnastică. Nu se ştie pentru cît timp, dar pentru că a iubit atît de mult acest sport care i-a adus două titluri olimpice şi multe medalii europene, a lăsat un loc pentru clipa în care i s-ar putea face din nou dor. "Eram conştientă că la un moment dat va veni şi acest moment, cînd va trebui să mă retrag", a spus Sandra.

La 23 de ani, după două cicluri olimpice duse cu succes pînă la capăt, după o accidentare horror, care ar fi speriat pe oricine şi care a necesitat o recuperare îndelungată, după sute de ore petrecute pe aparate, după cantonamente lungi de la Oneşti, Deva sau Izvorani Sandra a spus stop. Cu toate că îi lipseşte titlul mondial din palmares, nu se mai gîndeşte acum la ce a fost. "Nu regret absolut nimic. Am medalii de toate culorile, chiar am nevoie de o pauză". Bun venit în noua ta viaţă, Sandra, acolo unde nu mai contează notele, legările şi salturile!

Copilărie

1994

Începe gimnastica la 4 ani, la clubul Steaua, cu antrenorii Eliza Stoica, Elena Ceampelea şi Angela Cacovean

"Cînd eram mai mică aveam timp şi de antrenament, şi de şcoală, şi de joacă, mai tîrziu, cînd am crescut, nu am mai avut timp să ies cu copiii. Dar, în ansamblu, am avut o copilărie frumoasă"

Adolescenţă

2002

Este selecţionată în lotul de junioare de la Oneşti

2004

Cîştigă do