Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prietenii de pe Facebook îţi sunt într-adevăr prieteni? Ce a descoperit o tânără din SUA

Publicat in Gandul, duminică 29 aprilie 2012 ·

O tânără din Portland, SUA, a luat decizia de a-i cunoaşte personal pe toţi prietenii săi de pe Facebook, scrie digg.com.

Experimentul a început în urmă cu doi ani, când Tanja Hollander a observat că are 626 de prieteni pe Facebook, dar că pe mulţi dintre ei nu i-a cunoscut personal până acum.

''Printre cei 626 de prieteni se numărau persoane pe care nu le întâlnisem niciodată, dar şi oameni cu care nu vorbisem până acum în viaţa reală: prieteni ai prietenilor, oameni de afaceri sau contacte pe care le adăugasem strict din punct de vedere profesional'', povesteşte ea. ''În acel moment, m-am decis să-i cunosc pe toţi, cu ajutorul singurului mijloc de care dispuneam, aparatul de fotografiat'', spune Tanja.

Până acum, tânăra a fotografiat aproape o treime dintre ei. Bineînţeles că, între timp, numărul acestora a crescut. Tanja şi-a făcut prieteni noi, în special datorită proiectului său. Tânăra a dorit să-i cunoască atât pe ei, cât şi familiile acestora, casele în care trăiesc, mesele la care stau sau canapelele pe care se odihnesc.

Prietenii săi, virtuali sau reali, au primit cu entuziasm ideea proiectului. Mulţi s-au oferit să o ajute, iar unii i-au pus la dispoziţie propriile apartamente, ca să aibă unde locui în timpul vizitelor. ''Am fost surprinsă de generozitatea oamenilor'', spune Tanja. ''Câteodată trebuie doar să petreci puţin timp faţă în faţă cu o persoană ca să o cunoşti cu adevărat şi astfel să pui bazele unei relaţii de prietenie'', crede ea.

Tanja a avut privilegiul şi resursele necesare pentru a petrece acest timp, fiind sponsorizată de mai multe instituţii, printre care şi Muzeul de Artă din Portland.

''Paradoxul societăţii actuale constă în faptul că dispunem de mijloace tehnologice care ne permit să cunoaştem tot mai multe persoane, dar parcă suntem tot mai singuri'', spune Tanja.

Ea recunoaşte însă şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 46 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°