Acest tonic, dăruit de albine oamenilor, ne ajută să avem o atitudine optimistă şi să învingem cele mai teribile boli "Dulce ca mierea să-ţi fie viaţa!"- cu această urare
Acest tonic, dăruit de albine oamenilor, ne ajută să avem o atitudine optimistă şi să învingem cele mai teribile boli
"Dulce ca mierea să-ţi fie viaţa!"- cu această urare întâmpinau străbunii noştri naşterea fiecărui copil din familie. Pentru că mierea şi produsele stupului de albine erau, în egală măsură, alimente delicioase şi medicamente eficiente care ocroteau existenţa omului.
Mierea figurează în cele mai vechi documente ale istoriei, în tăbliţele de argilă ale culturilor mesopotamiene, unele datând din anul 2700 î.d.Hr., unde sumerienii precizau că mierea era folosită ca medicament. După un mileniu, în Egiptul faraonic, într-un papirus se aducea un elogiu reţetelor pe bază de miere şi ceară de albine, consacrate drept medicamente.
Filozofii greci descopereau virtuţile "nectarelor" produse de albine. Aristotel a dedicat şase volume vieţii albinelor şi produselor stupului, însoţite de recomandări de utilizare a acestora; Hipocrate, celebrul părinte al medicinii, recomanda folosirea mierii în combaterea unor boli interne şi în terapia bolilor de ochi şi a rănilor; medicul şi botanistul Discoride considera mierea un panaceu, un medicament universal, capabil să uşureze orice suferinţă.
În Evul Mediu, recunoscută oficial
Recunoaşterea oficială a mierii ca medicament a avut loc abia în Evul Mediu. Începând cu secolul al XVI-lea, mierea este inclusă în diferite preparate, distribuite în farmaciile acelor timpuri. Dar, în tratatele de chimie şi farmacie de la începutul secolului XX, figurează doar două produse ale stupului - mierea şi ceara. Mierea, folosită ca ingredient în 23 de preparate, iar ceara, fiind inclusă în compoziţia a 42 de unguente.
Totuşi,
