În Chişinău se duce o adevărată bătălie pentru exprimarea identităţii: pe de o parte se află unioniştii şi pe cealaltă comuniştii lui Voronin, care văd Unirea ca un atac direct la propriul interes. Primii o fac din convingere, cea de-a doua categorie din interes. Mai jos un articol ce reflectă foarte bine acest lucru.

Când mă întreabă lumea de unde sunt, nu spun doar Chişinău, adaug şi Ciocana. E un cartier frumos. Despre el au apărut poezii („Soarele când îşi deschide geana/El vede mai întâi Ciocana”) şi cântece. Stau de ceva ani acolo, iar de prin 2009 trec pe lângă peretele unui bloc care până recent a fost acoperit de un graffiti mare cât două etaje. Desenul şi mesajul se schimbau mereu: ba un „Basarabia Pământ Românesc”, ba un Che Guevara, ba un „Jos comuniştii!”. Din păcate, locatarii au revopsit. Dar peretele a fost doar un câmp de bătălie între unionişti şi oponenţii lor, dintr-un război al graffurilor care continuă (poate mai puţin spectaculos, ce-i drept) pe alte garduri şi pereţi din Chişinău.

Eu sunt un simpatizant al mişcării unioniste. Am crescut la ţară cu ideea că ruşii şi comuniştii i-au luat pămînturile bunelului, iar la Chişinău am învăţat într-un liceu unde se preda Istoria Românilor în timp ce în şcolile de stat copiii învăţau scorneli comuniste. De 1 Decembrie la careu cântamTreceţi batalioane române Carpaţii şi Hora Unirii. Am fost la multe proteste, marşuri şi concerte unioniste. Dar protestele anticomuniste din 2009, când clădirile Parlamentului şi ale Preşedenţiei au fost devastate, schimbarea celor de la putere şi multele speranţe neîmplinite care au urmat mi-au consumat entuziasmul politic şi ideologic şi treptat, am ajuns sceptic.

Chiar şi aşa, spectaculosul perete de la Ciocana mi-a rămas mereu în minte şi m-a făcut să observ şi alte imagini similare în toate cartierele Chişinăului, cu