Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au reuşit angajaţii Credit Europe Bank să ia bani din conturile clienţilor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 august 2010 ·

Numărul clienţilor unităţii Credit Europe Bank din Braşov păgubiţi de angajaţii băncii a urcat ieri la 20, valoarea totală a fraudei ridicându-se la 1,5 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Comisariatul Ju­de­ţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov, citate de Me­diafax. Reprezentanţii băncii nu au confirmat infor­ma­ţia, dar nici nu au respins-o. Banca a început deja să facă plăţile către clienţii păgubiţi, însă analizează fiecare caz în parte, iar cei care fac cereri de despă­gubire tre­bu­ie să dovedească faptul că depuseseră sumele revendicate.

Dar cum au reuşit angajaţii să fure banii din conturile clienţilor?

"Este o hoţie care s-a iniţiat având la bază cre­du­litatea unor deponenţi. S-au prezentat multe persoane la direc­toarea de operaţiuni a sucursalei şi i-au lăsat ba­nii pe mână, primind în schimb doar o convenţie de des­chi­dere de cont, fără să meargă la casierie, să facă depu­nerea şi să ceară chitanţă. Ea nu a depus banii în cont. Când au venit aceşti de­ponenţi, a luat bani din alte con­turi şi a alimentat conturile persoa­nelor res­pective. S-a descoperit destul de greu pentru că se făceau docu­mente pentru transferurile respective, în complicitate cu alţi subordonaţi", spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Suprave­ghe­re din Banca Naţională.

El spune că procedurile interne ale băncii, care ar fi trebuit să prevină o astfel de situaţie, sunt corecte, însă sistemul a fost depăşit din cauză că a existat com­pli­citatea mai multor angajaţi.

"Procedurile lor sunt bune, sunt asemănătoare cu cele ale tuturor băncilor, dar nu au fost respectate. Când co­laborează doi, trei angajaţi nu mai ai ce să faci, oricâte chei de control ai avea. Niciun control nu avea cum să descopere că a umblat în conturile altora, pentru că a făcut documente false", mai spune Cinteză.

Oficialii băncii spun totuşi că vor lua în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 37 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 58 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°