Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert extraordinar de Crãciun la Casa de Culturã din Vaslui (foto)

Publicat in Vremea Noua, joi 26 decembrie 2013 ·

Joi, Casa de Culturã din Vaslui a fost plinã la lansarea CD-ului “Sfânta Liturghie arhiereascã a Sfântului Ioan Gurã de Aur” si a CD-ului “Colinde vechi la timpuri noi”. Cele douã discuri ale Corului “Dignus est” al preotilor din Eparhia Husilor au apãrut cu binecuvântarea si la initiativa Preasfintitului Corneliu, Episcopul Husilor. Evenimentul a avut loc cu prilejul Concertului de colinde al Episcopiei Husilor.

“Ne-am gândit adesea cã pierdem foarte mult timp în masinile noastre, în mijloacele de transport în comun, acasã chiar, mai ales astãzi, când omenirea se aflã într-o continuã miscare. O cântare înãltãtoare, Sfânta Liturghie sau colindele noastre, când sunt ascultate, sunt cele care creazã o atmosferã de bucurie, de pace si de liniste. În al doilea rând, este un mijloc misionar prin care cuvântul lui Dumnezeu se face auzit si roditor în viata, în inimile si în sufletele celor care îl cautã pe Dumnezeu si care doresc întâlnirea personalã si directã cu El. În al treilea rând, corala Episcopiei Husilor a început sã dea roade dupã o muncã continuã si încununarea acestei munci a fost aparitia si editarea acestui CD cu Sfânta Liturghie. Înainte de sfintele sãrbãtori va apãrea si un CD care cuprinde colindele noastre sfinte, care vestesc Nasterea si venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt si prin melodie atât de înãltãtoare pentru suflet si pentru mintea noastrã” a declarat PS Corneliu, Episcopul Husilor pentru doxologia.ro.

Joi, Casa de Culturã din Vaslui a fost plinã la lansarea CD-ului “Sfânta Liturghie arhiereascã a Sfântului Ioan Gurã de Aur” si a CD-ului “Colinde vechi la timpuri noi”. Cele douã discuri ale Corului “Dignus est” al preotilor din Eparhia Husilor au apãrut cu binecuvântarea si la initiativa Preasfintitului Corneliu, Episcopul Husilor. Evenimentul a avut loc cu prilejul Concertului de colinde al Episco

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 24 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

News.ro acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic pentru cel de-al treilea mandat de prim-ministru al Croaţiei şi a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să conosolideze în continuare cooperarea bilaterală şi cea din cadrul UE şi NATO. Parlament

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut

Mediafax acum 3 ore
Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut. Este vorba în special despre frontiera cu Belarus şi Rusia. În zonă există deja un gard de mari dimensiuni.

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 3 ore
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°