Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Cătălin Podoleanu, între pictura abstractă şi fotografie

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

Este pictor, profesor, iar de curând şi-a redescoperit o pasiune din anii de facultate, fotografia. Prin ochii lui, dar şi prin obiectivul aparatului de fotografiat, viaţa capătă valenţe deosebite.

La început a fost pictura, desena non-stop când era copil, iar oamenii din jurul lui erau stresaţi de băiatul care măzgălea foile de hârtie. A urmat liceul de artă, apoi facultatea la Iaşi, iar viaţa l-a adus în Slatina. „Mi-am cunoscut soţia la Iaşi şi am hotărît să venim la Slatina. Trebuia să fie pentru o scurtă perioadă de timp, dar am rămas. Acum suntem aici, dar mâine nu se ştie ce va fi”, a spus Cătălin Podoleanu.

O mişcare culturală la Slatina

Artistul este membru fondator a Asociaţiei Culturale Lyra şi vrea să facă în Slatina o puternică mişcare culturală alături de foştii săi elevi care au teminat Colegiul Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu, acolo unde predă artele plastice. „Încercăm să organizăm mai multe mainfestări în care să implicăm elevii şi studenţii. Am făcut o expoziţie cu lucrările foştilor mei elevi care acum sunt împrăştiaţi în toată ţara. Am vrut să fie pentru ei o ocazie să se cunoască, să fie un grup şi să pună bazele unei mişcări. Poate că mulţi se vor întoarce aici”, a spus profesorul.

„Oamenii au reţineri atunci când trebuie să facă poze”

A avut expoziţii de pictură în Slatina, Craiova şi Bucureşti, iar vrea să facă una comună, în care să îmbine pictura cu fotografia. „Este o pasiune mai veche de-a mea. Am fotografiat mult în liceu şi facultate, iar de ceva timp am reluat-o. Vreau să fac un mixaj între fotografie şi artă plastică. Dacă pictura mea este o combinaţie între figrativ şi abstract, mergând spre o descompunere a lucrurilor, la fotografie mă îndrept spre portret, pentru că presupune un studiu amănunţit din pnct de vedere al psihologic”, a explicat artistul.

Ar vrea să facă reportaj soc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°