La cinematograf nu ruleaza intotdeauna filme. Uneori se povestesc vieti si se fac marturisiri. Pe 15 iunie, la Patria, Ioan Gyuri Pascu a prezentat spectacolul Life Story, un "one man show" in care s-a fumat pe scena, s-a baut cafea, s-a cantat la muzicuta si la chitara. Vreme de peste doua ore, Gyuri si-a prezentat viata, a glumit, a spus bancuri, ne-a cantat balade si cantece vesele si a plans cand, intr-un moment de sinceritate maxima, si-a dezvaluit trairile si regretele. "Uneori si aceste mizerii pe care le facem in viata ne ajuta sa vedem lumina de langa ele. Si, asa cum v-am mai spus, tristetea face parte din fericire. Nu ura, nu gelozia, nu posesivitatea".
"Sincer va spun, eu nu pot sa incep o zi fara cafea. Chiar am impresia uneori, cand stau si meditez, ca viata mea a inceput cu o cafea, sau ca m-am nascut dintr-o cafea."
"Va spun totusi de ce m-am asezat - ca sa nu va inchipuiti ca o sa fie un stand up comedy, am zis nici sa fie un sit-down drama. Am zis sa fie un fel de sit-down romantic comedy. Ceva care contine si bucurie, si tristete, totul face parte din fericire, din bucuria de a trai."
"In 1961, 31 august, la maternitatea din Agnita, mama mea, doamna Maria Pascu m-a nascut. Si urma sa-i fie adus copilul la alaptat, stiti cum e, a doua zi, la lapte. S-au creat mari sanse, deci universul i-a creat mamei mele o sansa, adica i s-a adus un copil foarte frumos, dolofan, brunet, mancacios. Mama a spus: Asta nu-i al meu! Asa este! Am fost adus eu dup-aceea, un copil care n-avea nici doua kile. Ma rog, asa am inteles eu: a fost greu sa-mi dea cordonul ombilical in jos, ca eram foarte marcat, ca un general. Cum purtau stia ai lui Napoleon bastonul, eu purtam cordonul. Ma rog, un cordon prea mare pentru trupul meu plapand, ca sa zic asa."
"Apoi a fost vorba: Sa aratam copilul fratilor! Pentru ca mama mea, din cealal