Moto: "Alo? Bună ziua! Casa Poporului?"
"Da"
"Cu poporul, vă rog"
Se coboară perpedes în subsol. În subsol e frig. Alex Tănase e în sacou. Îi e frig. E Directorul Tehnic al Casei. Mergem prin coridorul de sub pământ şi ajungem în faţa unui grilaj uriaş, închis. Un nene vine să ne deschidă, dar nenea din spatele grilajului uriaş şi închis n-are la el cheia potrivită. Mă simt ca Alice în Ţara Minunilor faţă cu Omul de Tinichea. Ne e frig, dar cred că lui Alex Tănase îi e cel mai frig dintre noi, pentru că el e în sacou. Mai aşteptăm în curent şi-n frig până când vine nenea cu o altă cheie. De când reapare în raza noastră vizuală, sperăm că de data asta are la el cheia potrivită. E aproape ca într-un basm. Decât că suntem în subsolul Casei Republicii. Sau, mă rog, cum i se zice acuma, Palatului Parlamentului. Ura. Nenea are la el cheia potrivită. E o cheie mare. Chiar că suntem ca într-o poveste. Decât că nu suntem. Atmosfera basmică din capul meu se împrăştie rapid. Hai să fim serioşi. În fond, aici s-a murit, adică la propriu s-a murit, în timpul construcţiei acestei atracţii turistice pentru unii, loc de muncă pentru alţii, uriaş semn de exclamare pentru alţi, alţii şi un altul, de întrebare, pentru alţii.
Casa Poporului nu e decât o cocioabă lungă de 270 de metri şi lată de 245, înaltă de 86 de metri şi coborând la 92 de metri sub nivelul solului (cât un bloc de cinci etaje), cu o suprafaţă construită la sol de 66.000 de metri pătraţi. O cocioabă care a înghiţit 1.000.000 mp de marmură, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de oţel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 mp de esenţe de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 mp de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele. Sunt cifre pe care probabil că le-aţi mai văzut, dar care vă intră pe o ureche şi vă ies pe cealaltă. Pe mine mă i
