Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul, atacat de „ţeparii drogurilor legale” (revista presei locale)

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

Presa locală scrie azi despre datoriile şi penalităţile celor peste 9400 de forme clujene, acumulate în 2009, dar şi despre transferul CFR-istului Sebastian Dubarbier, care a fost cumpărat de echipa franceză FC Lorient.

9.400 de firme clujene au restanţe la stat. Valoarea datoriilor şi penalităţilor acumulate de acestea se ridică la peste 70 de milioane de euro, a anunţat Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Peste 9.000 de societăţi au acumulat până în decembrie 2009 restanţe de 288 milioane de lei la bugetul consolidat, potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP). Neplata obligaţiilor este pusă pe seama contracţiei vânzărilor şi a datoriilor pe care le au clienţii către furnizori, susţin oficialii companiilor. Detalii în Ziua de Cluj

Clujul, atacat de „ţeparii drogurilor legale”. Afacerea cu droguri legale le aduce dealerilor idei noi, mai mult sau mai puţin strălucite. Pe geamul magazinului de plante şi produse etnobotanice din cartierul Mănăştur a apărut un anunţ care avertizează cumpărătorii că au apărut pe piaţă produse contrafăcute. Vînzătorul de la magazin spune că afişul vrea să avertizeze consumatorii că sînt oameni care le vînd produse mai ieftine, dar care pot fi contrafăcute, ceea ce înseamnă că implică un risc mai mare de efecte negative. Mai multe în Foaia Transilvană.

CFR-istul Sebastian Dubarbier a ajuns în prima liga franceză. Cumpărat cu 700.000 de euro în 2008 de la Olimpo de Bahia, mijlocaşul argentinian a fost cedat pe o sumă de aproape trei ori mai mare la FC Lorient, club aflat pe locul 9 în clasamentul din Ligue 1. Dubarbier este încântat de perspectiva evoluării într-un campionat mai puternic. Toată afacerea s-a concretizat în mai puţin de o zi, reprezentanţii francezilor venind în România pentru a discuta personal detaliile tranzacţiei. Mai multe în Monitorul de Cluj

La Dăbîca oile înfometează... m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 17 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 17 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°