La Punctul de Trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 20.505 kg carne de pui, în valoare totală estimată la 200.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la documentele legale de însoţire a mărfii. „În urma analizei bazelor de date informatice, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat că firma beneficiară era dată în consemn la frontieră, iar documentele de atestare a calităţii mărfii şi avizele sanitar-veterinare lipseau. Marfa confiscată va fi valorificată conform prevederilor legale, iar contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat", a spus Sorin Cirţi, de la Garda Financiară Arad.
Documentele sunt obligatorii
Comisarii Gărzii Financiare precizează că măsuri similare vor fi luate împotriva tuturor firmelor aflate în această situaţie. "Atragem atenţia tuturor comercianţilor asupra necesităţii prezentării tuturor documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora", a declarat Sorin Cirţi, comisar şef secţie Garda Financiară Arad. În ultima perioadă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au oprit mai multe transporturi, datorită actelor incomplete.

Documente