Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, ieri, că, în proporţie de 95 la sută, antrenorul Maurizio Trombetta va rămâne pe banca tehnică a grupării ardelene. „Noul Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, ieri, că, în proporţie de 95 la sută, antrenorul Maurizio Trombetta va rămâne pe banca tehnică a grupării ardelene.
„Noul antrenor al echipei va fi, în proporţie de 95 la sută, Maurizio Trombetta. I-am comunicat acest lucru telefonic. Au fost multe nume vehiculate, dar nimic nu a fost adevărat. Nu am discutat cu nimeni“, a spus Iuliu Mureşan.
În altă ordine de idei, preşedintele clujenilor a mai menţionat că CFR nu va mai transfera niciun jucător până în luna ianuraie. „Acel decar din Argentina va veni abia în ianuarie. Nu mai vin jucători în decembrie la noi. Nu mai vine nimeni în acest an, vom anunţa alte transferuri în ianuarie“, a completat Mureşan.
Salvat de criza financiară?
După jocul din Liga Campionilor cu Chelsea, toată lumea credea că italianul Trombetta va fi demis. Chiar şi oficialii îşi exprimaseră anumite nemulţumiri la adresa tehnicianului. În ultimul timp începuseră să fie speculate şi nişte nume de antrenori, printre care Diego Simeone sau Duşan Uhrin jr.
În aceste condiţii, decizia conducerii pare ciudată, dar este posibil ca această criză financiară să-i fi obligat pe clujeni să-l păstreze în funcţie.