Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea atracţiei: universul lucrează prin tine

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 septembrie 2008 ·

Atragem ceea ce emitem emoţional, asemenea unei antene radio

Atragem ceea ce emitem emoţional, asemenea unei antene radio.

În fiecare clipă suntem atraşi de anumite situaţii, de unii oameni şi la fel atragem şi noi, doar anumite persoane şi experienţe, după cum gândim, căcilegea atracţiei energetice universale funcţionează întotdeauna fără greş.

Ce ai face dacă ai şti că tot ceea ce ţi se întâmplă este rodul imaginaţiei tale inconştiente? Cine ai fi tu dacă ţi-ai folosi această putere în interesul tău?

Fizica cuantică a demonstrat deja faptul că universul este format din particule de energie care se atrag unele pe altele în funcţie de vibraţia pe care se află; concluziile cercetătorilor au mers chiar mai departe, arătând că acest lucru se petrece la orice scară şi că gândurile noastre creează materie, adică se transformă în realitate.

Legea atracţiei funcţionează indiferent dacă noi credem sau nu în puterea ei şi independent de vibraţia gîndurilor noastre, pozitive sau negative. Te poţi situa pe oricare frecvenţă doreşti şi exact ceea ce emiţi vei primi. Acest lucru se petrece însă total inconştient. Dar se petrece fie că vrei sau nu, în fiecare clipă eşti ceea ce gândeşti, atragi ceea ce emiţi, asemenea unei antene radio. Cu cât intensitatea gîndurilor tale este mai puternică şi frecvenţa lor este mai mare, cu atît se materializează mai rapid şi mai profund. În orice moment tu eşti creatorul vieţii tale, utilizând combustibilul energetic pus la îndemînă de univers şi intrând în rezonanţă cu alţi oameni care au nevoie de exact ceea ce tu oferi şi invers.

Sîntem produsul reacţiilor noastre formate sau preluate, trăim efectul gândurilor noastre şi tot ceea ce ni se întîmplă e perfect aşa cum e, fiindcă noi am ales inconştient acest lucru şi l-am adus în viaţa noastră.

Toate se petrec perfect în viaţa noastră pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 9 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 6 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 5 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 10 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 9 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 4 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 6 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 11 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 9 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

16°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°