Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutele de cercetare nu mai primesc bani de la stat de la 1 ianuarie 2010

Publicat in Adevarul, miercuri 12 august 2009 ·

Guvernul a decis astăzi care sunt agenţiile care vor fi restructurate şi numărul posturilor reduse. La finalul şedinţei de Guvern, ministrul Economiei Adriean Videanu a anunţat că începând cu 1 ianuarie 2010 cele 14 institute naţioanle de cercetare nu vor mai primi niciun ban de la bugetul de stat, urmând ca acestea să se descurce din contractele câştigate. După ce miniştrii au anunţat restructurările care au loc în propriile ministere, premierul Emil Boc a explicat necesitatea restructurării agenţiilor guvernamentale prin faptul că existau foarte multe astfel de instituţii care erau stat în stat.

" Ar fi fost bine dacă aceşti bani ar fi fost utilizaţi în interesul public, dar îi utilizează discreţionar, fără să ţină cont de ceea ce înseamnă interesul public ", a afirmat premierul, după şedinţa de Guvern în care s-a discutat despre restructurarea instituţiilor de stat.

Boc a afirmat că avantajul major al acestor restructurări este acela că se economisesc bani la bugetul de stat prin faptul că se preiau şi banii proprii pe care îi aveau aceste agenţii. " Ei foloseau banii pentru salarii disproporţionat de mari în raport cu restul, iar de celaltă parte făceau cheltuieli foarte mari ", a adăugat Boc.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Adriean Videanu a anunţat restructurarea agenţiilor aflate în subordinea Ministerului Economiei:

Activităţile care se suprapun ale Agenţiei pentru Deşeuri Radioactive şi a celei Nucleare vor fi comasate.Competenţele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei vor intra la Agenţia de Reglementare în Domeniul Energiei.Toate cele 14 institute naţionale de cercetare din subordinea Ministerului Economiei nu vor mai primi, de la 1 ianuarie 2010, subvenţii de la bugetul de stat, urmând să lucreze pe baza comenzilor pe care le au. O parte dintre acestea vor fuziona în 2 institu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 49 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 17 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

Ziua Constanta acum 56 minute
Candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, Stelian Ion susține că a fost sesizat că numele său apare în listele de susținători ai partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Stelian ion menționează că a depus o solicitare la Biroul Elect

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 51 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°