Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Vom aloca 9,5 miliarde euro până în 2018 pentru sistem de folosire a apei potabile civilizat

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 martie 2012 ·

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, miercuri, că se vor aloca, până în 2018, aproximativ 9,5 miliarde de euro pentru a avea "sistemul de folosire a apei potabile civilizat" şi a reutiliza "apa care nu trebuie pierdută", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Borbely Laszlo, care a participat la Forumul Mondial al Apelor, desfăşurat la Marsilia, la mijlocul lunii martie, a declarat că prioritatea fiecărei ţări este să utilizeze cât mai raţional rezervele de apă de care dispune.

"Este una din cele mai importante probleme care se discută global. Şi, iată, mâine (joi - n.r.) este Ziua Mondială a Apei, în 22 martie. Avem resursele limitate de apă şi nu putem să ne batem joc de ele, atunci când mor oameni în fiecare zi în lume din cauza lipsei de apă", a declarat, miercuri, la Miercurea Ciuc, Borbely Laszlo.

El a făcut apel ca toată lumea să ia exemplu de la ţările care sunt sărace în resurse de apă, dar care, tocmai de aceea, au învăţat să şi le gospodărească înţelept.

"Uitaţi-vă ce fac ţările care nu au apă, Israelul şi altele, cum redistribuie apa şi cum apa uzată este folosită de nu ştiu câte ori, pentru că ele nu au rezerve. Şi noi, câteodată, în bogăţia noastră - între ghilimele - de apă, facem risipă. Deci România are resurse de apă, dar nu este foarte bogată şi de aceea vom aloca circa 9,5 miliarde de euro până în 2018, ca să avem sistemul de folosire a apei potabile civilizat şi, evident, să şi reutilizăm apa care nu trebuie pierdută", a precizat Ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, "comandamentul" pentru viitoarele întâlniri globale "este clar: utilizarea chibzuită a resurselor de apă este una din priorităţile zero la nivelul fiecărei ţări".

Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte anual, în 22 martie, decizia instituirii acestei sărbători fiind luată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvolt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 50 minute
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum 51 minute
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 9 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°