Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O taranca si-a dat in judecata un consatean pentru ca a comparat-o cu o scroafa

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 5 martie 2000 ·

Deoarece, la vreme de betie, un taran din Hlincea i-a spus unei consatence ca este mai urata decat scroafa unui om din sat, femeia l-a dat in judecata pentru insulta, procesul fiind pe rol la Judecatoria Iasi. Partea vatamata, Ecaterina V. (64 de ani), a declarat in fata instantei de judecata ca in toamna trecuta, la o nunta unde a fost invitata, s-a intalnit cu Petru G. Dupa mai multe pahare baute, intre cei doi varstnici s-a iscat o altercatie, in timpul careia Petru G. i-a spus femeii ca "scroafa lui Dutu este mai frumoasa decat ea". Mai apoi, toti nuntasii s-au prapadit de ras si au inceput sa faca glume pe seama frumusetii batranei, ceea ce a deranjat-o profund. Totusi, Ecaterina V. a declarat ca nu i-ar fi facut consateanului plangere penala, daca nu ar mai fi avut un ghinion din cauza remarcei acestuia. Femeia sustine ca la cateva saptamani de la nunta cu pricina, viitorul ginere a rupt logodna cu fiica ei. Asta, dupa parerea batranei, tocmai din pricina ca a fost insultata. Dupa ce a fost audiata si a luat loc pe o banca din sala de sedinte, femeia si-a scos baticul de pe cap si a inceput sa se pieptene in fata instantei de judecata, ceea ce l-a determinat pe presedintele completului sa-i atraga atentia ca acolo nu este salon de cosmetica. In proces a fost fixat un nou termen, cand vor fi audiati martorii propusi de partile aflate in conflict.

Dan ISTRATE

Deoarece, la vreme de betie, un taran din Hlincea i-a spus unei consatence ca este mai urata decat scroafa unui om din sat, femeia l-a dat in judecata pentru insulta, procesul fiind pe rol la Judecatoria Iasi. Partea vatamata, Ecaterina V. (64 de ani), a declarat in fata instantei de judecata ca in toamna trecuta, la o nunta unde a fost invitata, s-a intalnit cu Petru G. Dupa mai multe pahare baute, intre cei doi varstnici s-a iscat o altercatie, in timpul careia Petru G. i-a spus femeii c

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°