Cu toate că din data de 13 octombrie trebuia ca în toate apartamentele racordate încă la CET să fie căldură, în sfârşitul de săptămână care a trecut mulţi braşoveni au folosit reşourile şi aragazurile pentru a se încălzi.
Directorul de producţie al CET Braşov, Florin Cuţitei, ne-a explicat că în unele zone a fost căldură. „Însă, în unele zone preşedinţii de asociaţii ne-au solicitat să amânăm furnizarea agentului termic până la data de 1 noiembrie, până vor intra în vigoare ajutoarele de încălzire. Iar în alte zone sunt defecţiuni în sistem, din cauză că mulţi braşoveni s-au debranşat singuri şi nu şi-au izolat bine ţevile. Noi umpleam sistemul cu apă, după care ni se solicita să-l golim, că se produc inundaţii. La acest moment sistemul este dezechilibrat foarte tare. Noi avem toate sursele pregătite şi sperăm că într-o săptămână vom reuşi să intrăm în normal cu furnizarea căldurii către populaţie”, ne-a explicat Florin Cuţitei.
În ceea ce priveşte furnizarea de gaz metan, directorul de producţie al CET ne-a spus că se aşteaptă un răspuns de la Distrigaz pentru a fi furnizată căldură tuturor braşovenilor racordaţi la CET. „Apoi vom vedea la ce asociaţii vom sista furnizarea, din cauza datoriilor pe care le înregistrează la noi”, a mai spus Florin Cuţitei. Cu toate că din data de 13 octombrie trebuia ca în toate apartamentele racordate încă la CET să fie căldură, în sfârşitul de săptămână care a trecut mulţi braşoveni au folosit reşourile şi aragazurile pentru a se încălzi.
Directorul de producţie al CET Braşov, Florin Cuţitei, ne-a explicat că în unele zone a fost căldură. „Însă, în unele zone preşedinţii de asociaţii ne-au solicitat să amânăm furnizarea agentului termic până la data de 1 noiembrie, până vor intra în vigoare ajutoarele de încălzire. Iar în alte zone sunt defecţiuni în sistem, din cauză că mulţi braşoveni s-au debranşat singuri şi