Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri de călărie pentru ieşeni la marginea oraşului

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Pasionaţii de echitaţie au de aproape un an şansa de a practica sportul favorit chiar în Iaşi. La câţiva kilometri de ieşirea din oraş spre Popricani, într-o oază de relaxare şi de verdeaţă, patru cai şi un ponei aşteaptă să fie îmblânziţi.

Dacă poneiul este o bucurie şi o delectare pentru micuţi, cei patru armăsari sunt o desfătare pentru ieşenii care, după o săptămână grea de muncă, visează la câteva momente de relaxare. Într-un cadru natural bine întreţinut, ce se întinde pe 50.000 de metri pătraţi, aceştia îşi pot încerca măiestria în sportul nobil sau pot lua lecţii chiar de la profesionişti.

„Avem un instructor profesionist care se ocupă de cursurile pentru începători, dar numai cu programare. Dacă sunt persoane care ştiu deja să călărească, acestea pot părăsi manejul şi nu mai sunt supravegheate de instructor“, spune Carmina Verdeş, administratorul zonei de agrement „Colţ de Rai“ din zona Popricani, situată la zece kilometri de Iaşi.

35 de lei pentru o şedinţă de călărie

Preţul unei şedinţe de echitaţie este de 35 de lei, iar cei care vor să îşi facă un abonament de zece şedinţe vor plăti doar 30 de lei pentru o oră de călărie. „Dacă la început, acum un an şi jumătate, nu prea erau clienţi, pentru că nu ştia lumea de noi, acum vin din ce în ce mai mulţi. Weekendul trecut l-am avut plin, nu am mai avut nicio şedinţă liberă“, susţine administratorul de la „Colţ de rai“.

Ideea unei zone de agrement complete le-a venit proprietarilor de mai mult timp, când au cumpărat terenul din zona Popricani. De aceea au amenajat mai multe locuri în care ieşenii cu diverse pasiuni îşi pot petrece timpul liber. „Avem terenul pentru echitaţie, dar mai avem şi un iaz pentru pescuit pe care l-am populat cu peşti, avem spaţii cu verdeaţă, locuri de joacă pentru copii şi zone de grătar“, încheie Carmina Verdeş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 29 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°