Salonul de desen 2010, deschis in trei Galerii iesene (Galeriile Cupola, N. Tonitza si Moldova Mall), a constituit una dintre cele mai importante manifestari expozitionale din anul in curs, pozitionind inca o data Iasul artistic in elita marilor centre culturale ale tarii. Ca si functie instrumental-simbolica a creierului, cu aceeasi valoare ca limbajul oral si scrisul, desenul a reprezentat dintotdeauna structura de rezistenta in conceptia si elaborarea operei de arta. Inainte de a fi o ''lucrare'', desenul este un limbaj, legindu-se direct de sfera personalitatii globale a individului. ''Istoria studiului in arta a fost sinonima istoriei desenului, pentru ca acesta a fost intotdeauna cel mai aproape de idee'', spune Rudolph Arnheim in ''Arta ti perceptia vizuala'' inca din 1979. Considerat multa vreme o etapa a parcursului artistic prin echivalarea lui cu stadiul preliminar in dezvoltarea unei lucrari de anvergura, desenul si-a dobindit autonomia in raport cu ''artele majore'' incepind cu a doua jumatate a secolului XX. Emanciparea desenului in contextul artelor vizuale de dupa 1960-70 devine un act manifest prin diversificarea viziunilor si optiunilor tehnice ale artistilor. De altminteri, si continutul denumirii de artist se modifica in sensul ca ea defineste un tip de creator complex, deschis experimentului si inovatiei, orientat spre cercetare prin medii diferite ale artelor vizuale, prin sincretismul viziunilor, tehnicilor si procedeelor specifice anumitor domenii. Revenirea desenului pe scena artei contemporane la mijlocul anilor 1990 este explicata prin libertatea pe care acesta o ofera artistilor, ca un curent subestimat si putin analizat. Nimeni nu declarase vreodata ca desenul murise, asa cum au facut-o artistii, custozii si criticii cu picturea. Neanalizat vreodata la modul sistematic, desenul a permis artistilor sa aleaga perspectiva dorita. Usurinta cu