Braşoveanului i s-a dat pe mână Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii
Primul-ministru Victor Ponta l-a numit, la finele săptămânii trecute, în funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii pe Răzvan Ioan Taraş (foto), membru PSD Braşov.
Absolvent al Liceului Andrei Şaguna, apoi a Facultăţii de Chimie şi a celei de Management în domeniul Agriculturii, membrul PSD a reuşit să câştige încrederea prim-ministrului, urmând să demonstreze că are abilităţile necesare pentru conducerea Agenţiei. În cadrul unei emisiuni tv, Răzvan Ioan Taraş a fost dat drept un exemplu de urmat pentru cei care doresc să atragă fonduri europene pentru finanţarea IMM-urilor. Şi asta pentru că, până acum, noul preşedinte al agenţiei a realizat mai multe proiecte prin care şi-a dezvoltat afacerile cu bani de la Uniunea Europeană. „Durează foarte mult perioada în care trebuie să aduni aprobările necesare depunerii proiectului, dar se pot face şi e păcat ca atunci când ai posibilitatea să beneficiezi de un sprijin, să nu profiţi de el”, a declarat Răzvan Ioan Taraş. Braşoveanului i s-a dat pe mână Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii
Primul-ministru Victor Ponta l-a numit, la finele săptămânii trecute, în funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii pe Răzvan Ioan Taraş (foto), membru PSD Braşov.
Absolvent al Liceului Andrei Şaguna, apoi a Facultăţii de Chimie şi a celei de Management în domeniul Agriculturii, membrul PSD a reuşit să câştige încrederea prim-ministrului, urmând să demonstreze că are abilităţile necesare pentru conducerea Agenţiei. În cadrul unei emisiuni