SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Despre unul din filmele ajunse pe piaţa românească, reclama americănească însoţitoare spune că "a bulversat toată planeta". În cinematograful unde rula filmul nu intra nimeni. Era evident că o bună parte din planetă avea să rămână nebulversată.

Câteva ceasuri mai târziu, i-am întrebat pe doi tineri, care tocmai ieşeau cu ochii cârpiţi de statul în întuneric, dacă fuseseră bulversaţi de film şi tinerii au ridicat din umeri.

În cele câteva publicaţii săptămânale, care anunţă premierele şi noile apariţii editoriale, sunt tipărite şi aprecierile unor critici, de regulă newyorkezi. Delirurile elogioase ale acestora dovedesc existenţa unei veritabile industrii a superlativelor. Singura părere de critic, care m-ar convinge că merită să văd un film sau să cumpăr un roman tradus de curând, ar fi că filmul e bun şi că romanul e şi el pur şi simplu bun. Laudele cumpănite însă au ieşit toate din uz. Orice lucru, care pare a impune şi un calificativ, e genial, formidabil, super. E greu să scapi nebulversat din năvala agresivă a reclamei cu pretenţii intelectuale, mai ales că multora le place să se dea mari preluând în limbajul cotidian inventarul de exagerări al comerţului cultural. Pentru francezi, cel puţin, totul e magnific: vremea, friptura, anturajul, ceaiul...

Am numărat, în paginile de "Matrimoniale" dintr-un număr recent al revistei "Anunţul telefonic", oferta publicitară la curve şi am aflat că şaptezeci şi opt sunt adorabile, aproape toate senzuale şi seducătoare, iar când am înaintat în jungla celor circa o mie şase sute de strigări erotice, am realizat că şi aici creativitatea promoţională e la maximum.

Iată, pentru ştiinţa cititorilor fără complexe de dicţionar cum e târfa ieftină din România. E în chip majoritar blondă, e atrăgătoare, sexoasă, deosebită, dulce, focoasă,