Alin Prunean, un tânăr sălăjean, a împărţit, gratuit, familii de albine, porci şi vaci la sute de familii din Sălaj, iar acum luptă să găsească o soluţie pentru cei care nu reuşesc să-şi vândă produsele.
„Sunt un frustrat şi un nemulţumit vizavi de majoritatea lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru. Dar dacă doar stăm şi cârcotim, nu rezolvăm nimic. Trebuie să punem mâna pentru a ne reduce frustrările“, explică Alin Prunean, un economist de 36 de ani din Sălaj, raţiunea care stă la baza modului său de a fi, un mod dedicat aproape în exclusivitate celorlalţi.
Totul a început în urmă cu 15 ani, pe vremea când avea doar 21 de ani. De fapt – povesteşte el – a început şi mai devreme, imediat după Revoluţie, când au sosit primii străini cu ajutoare în comuna sa natală, Ileanda.
Avea orgoliul zgândărit atunci când îi vedea pe cei din comuna lui cum se înghesuie la sacoşe cu portocale distribuite prin biserici sau primărie. Nu înţelegea cozile pentru orice era gratis şi s-a ambiţionat să vină cu ceva în compensare, cu ceva care să îi facă pe oameni să vadă dincolo de o haină sau un kilogram de fructe gratuite.
Aşa a luat fiinţă, în 1997, Fundaţia Agapis. Primul proiect a avut loc chiar în acel an, când, printr-o finanţare primită de la Fundaţia Soros, Agapis a încercat să-i înveţe pe oamenii de la sate cât de mult ajută calculatorul în viaţa de zi cu zi. „Identificasem o problemă în comună: erau două instituţii care, deşi aveau calculatoare, nu le foloseau, le ţineau în cutii, de frică să nu le strice“, îşi aminteşte Prunean. Cu ajutorul unor profesori de la Institutul de Studii Economice (ISE) din Cluj-Napoca, a adunat sute de oameni în căminul cultural din centrul comunei şi i-a învăţat câte ceva despre beneficiile calculatorului. Au încercat chiar şi o conexiune la internet, premieră absolută la acea vreme.
Au u