Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băile termale și peisajul carstic, punctele de atracţie ale judeţului Bihor

Publicat in Adevarul, luni 8 august 2011 ·

În plin sezon estival, Bihorul atrage ca un magnet turiștii prin cea mai mare stațiune balneoclimaterică din țară, sau prin rezervațiile naturale din Padiș. Alături de cele două puncte de atracție cu vechime, un complex balnear din satul Sarcău atrage mii de turiști pe an, datorită apei termale deosebite din zonă

Sezonul estival a umplut stațiunile din județul Bihor de turiști. De la vârstnici la tineri, inidferent dar vor turism rural, ecologic sau doar o stațiune de agrement, turiști din România și Ungaria poposesc în județul nostru, renumit pentru apa termală și pentru rezervațiile naturale din Apuseni. De departe cea mai căutată stațiune este Băile Felix, cunoscută și drept cea mai mare stațiune balneoclimaterică din România. Stațiunea are patru bazine cu apă termală, la care se adaugă piscinele private și spațiile de agrement ale hotelierilor. Agenții de turism spun că de la un an la altul cererile rămân pe val, chiar dacă numărul unităților de cazare este în creștere. „În Băile Felix vin turiști din toate colțurile țării și este tot timpul plin, în special în sezonul estival", spune Diana Cseke, agent de turism. „Spre exemplu în acest an, am primit de la hotelieri mailuri cu stop-sales, pentru că nu mai existau locuri decât după finele lunii august", a mai completat Cseke.

De câțiva ani însă, un nou complex atrage ca un magnet turiștii din România și din Ungaria. Sarcău este un sat mic din județul Bihor, în care sunt doar 60 de case. Localitatea este situată la aproximativ 33 de kilometri de Oradea și a fost practic necunoscută turiștilor până acum trei ani. Inițial, în anii 1970, în Sarcău s-a forat o groapă penrtu apă termală care le servea oamenilor la îmbăiere, ulterior construindu-se patru bazine mici pentru turiști, care erau folosite mai multe de localnicii fericiți că nu trebuie să plătească pentru o baie termală.

„De trei ani d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°