Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merele din Neamţ, tot mai rare în pieţe

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Tarabele sunt pline cu fructe aduse din judeţele vecine. Producătorii locali spun că au avut un an dificil, cu recoltă slabă. În Piaţa Centrală, cea mai mare parte a fructelor comercializate în aceste zile provine din livezile sucevene sau mureşene.

„Avem contract cu o livadă de la Fălticeni care ne asigură mere de calitate. Noi spunem că vindem merele la un preţ accesibil“, spune Maria Dascălu, o comerciantă din piaţă. În medie, kilogramul de mere costă 3 lei, iar cel de pere se vinde cu 5 lei.

„Pomii au fost invadaţi de omida păroasă“

Producătorii locali spun că ploile de anul acesta au afectat livezile. Printre cei nemulţumiţi de recoltă se numără şi Marinica Ichim, care are o livadă în Filioara, comuna Agapia. „Producţia este la jumătate faţă de cea obţinută anul trecut din cauza vremii proaste. În august pomii au fost invadaţi de omida păroasă, iar copacii au rămas fără nicio frunză“, a spus Marinica Ichim.

Pentru că nu cheltuie mult cu transportul, femeia vinde kilogramul de mere cu 50 de bani sub preţul concurenţei, dar nici aşa nu are prea mult noroc.

În pieţele din oraş, merele nemţene, aduse în anii trecuţi din Bălţăteşti, Răuceşti, Ştefan cel Mare sau Crăcăoani, abia se văd printre grămezile de fructe procurate de la Fălticeni sau Reghin. Aceste mere din urmă domină tarabele, iar pietrenii le cumpără cu prioritate, chiar dacă sunt mai scumpe.

„Nu ştiu cum arată merele de la noi, dar eu le prefer pe astea mari şi frumoase. Copiii mei nu le mănâncă dacă văd că au pete negre sau viermi. Prefer să dau bani în plus numai să fiu sigură că nu stau merele nemâncate“, a spus Iulia Dorobanţu, economistă.

Tratamentul pomilor costă 100 de lei la hectar

Specialiştii spun că oferta tot mai săracă de fructe nemţene în pieţe este consecinţa anului agricol dificil, dar şi a lipsei de investiţii în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 33 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 59 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 39 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 30 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°