Toamna este anotimpul în care numărul persoanelor care suferă de gastrită creşte, atenţionează gastro-enterologii. De aceea se recomandă pacienţilor care sunt diagnosticaţi cu ulcer sau gastrită să urmeze un regim alimentar şi să evite produsele ce le pot agrava starea de sănătate.
Astfel, oul fiert calmează aciditatea gastrică. Specialiştii recomandă ca oul să fie moale şi în nici un caz prăjit, deoarece, în caz contrar, stomacul trebuie să "muncească" mai mult, aciditatea gastrică fiind stimulată. De asemenea, lactatele şi brânzeturile sunt recomandate persoanelor care suferă de gastrită. Medicii atenţionează însă că pacienţii trebuie să evite brânzeturile sărate, pentru că acestea agravează starea de aciditate. Este recomandată brânza dulce de vaci, urda şi caşul nesărat.
Pâinea prăjită calmează aciditatea. Atenţie însă, nu orice fel de pâine face bine pacienţilor care au leziuni la stomac, avertizează gastro-enterologii. Este indicată pâinea albă, în niciun caz cea neagră, de secară sau grahamul, deoarece acestea conţin foarte multe seminţe, care stimulează sucul gastric.
Responsabilă de apariţia ulcerului sau a gastritei este o bacterie sau consumul excesiv al medicamentelor antiinflamatoare, afirmă dr. Mihai Ciocârlan, de la Spitalul Fundeni, din Capitală. "Acestea atacă stomacul, iar gastrita se vede numai în urma unei analize endoscopice sau la biopsie", adaugă dr. Ciocârlan.
Toamna este anotimpul în care numărul persoanelor care suferă de gastrită creşte, atenţionează gastro-enterologii. De aceea se recomandă pacienţilor care sunt diagnosticaţi cu ulcer sau gastrită să urmeze un regim alimentar şi să evite produsele ce le pot agrava starea de sănătate.
Astfel, oul fiert calmează aciditatea gastrică. Specialiştii recomandă ca oul să fie moale şi în nici un caz prăjit, deoarece, în caz contrar, stomacul trebuie să "muncească" mai