Patru erbivore au fost întoarse în Suedia din cauza formalităţilor
Autorităţile româneşti au tărăgănat importul animalelor. De aceea, zimbrii vor ajunge în ţară abia în luna iulie, după un drum de 2.500 de kilometri.
Parcul Natural Vânători-Neamţ încearcă de trei luni să aducă din Suedia patru zimbri oferiţi „pe tavă” de un ONG polonez. „Este vorba de o donaţie realizată de Fundaţia «European Bison Friends Society», care ne ajută constant să îmbogăţim efectivele din rezervaţie”, a explicat inginerul Sebastian Cătănoiu, directorul parcului.
Practic, suedezii s-au angajat să livreze patru femele tinere, de doi ani fiecare, care provin din grădini zoologice. Ei au încercat să trimită animalele în România încă din luna aprilie. Înainte de îmbarcarea pe feribotul care trebuia să le transporte peste Marea Baltică, au apărut însă problemele.
Încurcătură sanitar-veterinară
Vameşii au constatat că lipsea un aviz de import semnat de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (ANSV) din România. Mai exact, susţin administratorii parcului, ANSV a refuzat fără explicaţie să emită acea autorizaţie, în schimb le-a trimis o adresă suedezilor în care îi asigura că pot face transportul „cu respectarea legislaţiei sanitar-veterinare”. Aceasta nu ţinea însă loc de aviz, iar zimbrii nu au putut părăsi Suedia.
Purtaţi prin arşiţă 2.500 de kilometri
Timp de două luni, între ANSV şi furnizorii suedezi a urmat un schimb febril de adrese, iar în cele din urmă românii s-au înduplecat să avizeze transportul de zimbri. În aceste condiţii, animalele vor sosi cel mai probabil abia în luna lui „cuptor”, când vor avea de parcurs peste 2.500 de kilometri la temperaturi foarte ridicate. De asemenea, preţul transportului va creşte, pentru ca animalele să poată călători în siguranţă.