"Armata europeană, o meserie. Trimiteţi-vă candidaturile la adresa de e-mail următoare sau prin poştă la..." – acest slogan nu apare încă pe afişele care pot fi văzute în metrourile din Berlin, Roma, Varşovia sau Madrid, şi totuşi, dacă Uniunea ar avea propria sa armată, ea ar deveni primul recrutor al continentului şi un furnizor important de locuri de muncă directe şi indirecte.
Ideea nu este nouă, iar eşecurile succesive ale diverselor iniţiative în acest sens – începând cu cea a Comunităţii Europene de Apărare – ar cam trebui să descurajeze orice proiect nou.
Dar subiectul revine la ordinea zilei în acest moment, când de abia a fost declanşată o nouă alertă pentru atacuri teroriste Al-Qaeda, în trenurile de mare viteză din Europa, şi în apropierea Consiliului European din decembrie, care va fi consacrat în mare parte apărării europene. Iar aliatul american nu pierde nicio ocazie de a reaminti europenilor responsabilităţile lor, cum observa de curândChristian Science Monitor: "Washington a cerut din ce în ce mai insistent Europei să se protejeze ea-însăşi şi, mai important, să protejeze teritoriile apropiate din Sahel, Africa de Nord şi unele părţi din Orientul Mijlociu".
Este chiar esenţial, pentru "definirea identităţii şi credibilităţii europene", subliniaAdevărul, prin vocea lui Cristian Unteanu, atunci când alte ţări "ridică bariere de protecţie" împotriva atacurilor teroriste.
O părere pe care Parlamentul European părea deja să o împărtăşească în 2009, când şi-a exprimat dorinţa de a crea o forţă europeană comună de apărare, botezată SAFE – Syncronized Armed Forces Europe.
Introducerea unui serviciu militar paneuropean ar oferi de altfel ocazia de a resuda legături între europeni pe care criza le destrămase. Şi dacă asta ar eşua din nou, ar rămâne alternativa unui serviciu civil, după cum propune sociologul german Ulrich Beck în
