Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul va avea prima stradă pietonală pe care se vor putea desfăşura diferite activităţi

Publicat in Adevarul, miercuri 17 august 2011 ·

Băncuţele, locurile în care se vor ţine spectacole şi arbuştii sunt doar câteva elemente ce vor apărea pe strada care va fi modernizată. Strada Meţianu, care se află în centrul oraşului, va fi făcută după model vienez şi va deveni prima de acest gen din municipiu.

Băncuţe, jardiniere, corpuri de iluminat, pavaje din granit şi marmură, arbuşti ornamentali, statuete şi terase - aşa va arăta peste câteva luni strada Meţianu din centrul Aradului. Această stradă va fi prima de acest gen din municipiul Arad, iar începând de astăzi va fi amenjată după modelul unor străzi din Viena. Reprezentanţii Primăriei spun că înainte de a se realiza acest proiect a avut loc şi o consultare cu cetăţenii.

„Oamenii au avut ocazia să spună cum doresc să arate strada, iar de astăzi vor începe lucrările şi circulaţia va fi închisă. După finalizarea lucrărilor, pe aceasta stradă vor putea circula doar pietonii”, a spus Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al primăriei Arad. Aceasta mai spune că strada va fi prevăzută şi cu panouri informative, două rastele pentru biciclete, casete pentru arbori, fântâni dar şi stâlpi decorativi. Cei care îşi fac cumpărăturile în zonă sunt bucuroşi că vor putea să-şi să le facă în linişte.

Termen: noiembrie

„Dacă nu vor mai fi maşini pe stradă vom putea face mai uşor cumpărături. Nu va mai trebui să ne ferim din calea lor. Odată cu aceste schimbări vom avea o stradă fără gropi şi mult mai îngrijită ”, a spus Rozalia Luca. Reprezentanţii primăriei spun că lucrările vor fi finalizate în luna noiembrie anul acesta, iar suma totală alocată este de aproximativ 3 milioane de lei, bani care provin din fonduri europene.

„Se impune pavarea străzii după modele simple, dar dinamice. Pavimentaţia se va realiza prin aducerea nivelului străzii la o cotă care să rezolve intrarea corectă în gangurile şi curţile de pe strad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 17 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 58 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum o ora
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°