Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL: Domnii de la UNPR ar trebui să se reprofileze, au serioase limite de înţelegere a politicii

Publicat in Romania Libera, marți 9 august 2011 · ·

PNL susţine că UNPR manifestă inconştienţă şi iresponsabilitate în faţa agravării crizei economice globale şi se ocupă să dea preşedintelui PNL "replici de o joasă calitate a limbajului şi de o uluitoare superficialitate politică", potrivit unui comunicat remis, marţi, MEDIAFAX.

"Constatăm că în ultima vreme formaţiunea trădătorilor, autointitulată UNPR, copiind comportamentul politic al PDL, a fost cuprinsă de agitaţie şi doreşte să iasă din anonimat prin tot felul de atacuri şi diversiuni la adresa Partidului Naţional Liberal.

Putem înţelege faptul că scorul sub marja de eroare din sondajele de opinie a generat panică în rândul «armatei de strânsură» a generalului Oprea, putem înţelege şi că acestui partiduleţ de buzunar îi lipseşte exerciţiul comunicării publice, dar UNPR nu are nici căderea politică, şi cu atât mai puţin pe cea morală de a face comentarii despre niciunul dintre liderii opoziţiei", se arată într-un comunicat de marţi al Departamentului de Analiză Politică şi Comunicare al PNL.

Potrivit comunicatului, PNL consideră "extrem de grav faptul că un partid aflat la guvernare, fie el şi creat artificial şi ilegitim, manifestă atâta inconştienţă şi iresponsabilitate în faţa agravării crizei economice globale şi se ocupă să dea preşedintelui PNL replici de o joasă calitate a limbajului şi de o uluitoare superficialitate politică".

"Poate că domnii de la UNPR ar trebui să se reprofileze, dat fiind că au serioase limite de înţelegere a politicii, şi vor dispărea curând de pe scena parlamentară, unde au pătruns, de altfel, prin impostură", mai sunt de părere liberalii.

UNPR afirmă, într-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX, că afirmaţiile liderului PNL Crin Antonescu la adresa Uniunii "sunt dovadă de mojicie şi de neputinţă politică".

Comunicatul UNPR arată că declaraţiile lui Crin Antonescu, după ce mai mulţi aleşi l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 49 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°