Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Mihail Boldea, dus la DNA Galaţi pentru audieri

Publicat in Romania Libera, joi 29 martie 2012 ·

Deputatul Mihail Boldea a fost dus, joi dimineaţă, la DNA - Serviciul teritorial Galaţi, după ce cu o zi în urmă a fost audiat de către procurorii DIICOT Galaţi, transmite MEDIAFAX.

Deputatul Mihail Boldea a ajuns la DNA Galaţi în jurul orei 10.15.

El a fost adus cu cătuşe la mâini din arestul Poliţiei Judeţene Galaţi, iar la ora transmiterii acestei ştiri este audiat de către procurorii anticorupţie.

Miercuri, deputatul Mihail Boldea, cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional, a fost audiat timp de aproximativ două ore de către procurorii DIICOT Galaţi.

La ieşirea din sediul DIICOT, avocatul deputatului gălăţean, George Moloman, a declarat că s-au discutat chestiuni procedurale şi că i-au fost prezentate clientului său faptele pentru care este învinuit.

"I s-au prezentat toate faptele pentru care este învinuit, în drept şi fapt. După ce i s-a citit această punere în mişcare a acţiunii penale, bineînţeles că am solicitat un termen prin care să ne pregătim apărarea. Ne va anunţa domnul procuror telefonic când se va stabili termenul", a declarat Moloman.

El a mai spus că, la solicitarea clientului său, a fost depusă o cerere prin care s-a cerut ca dosarul să fie preluat de structura centrală a DIICOT.

Instanţa supremă a confirmat, marţi, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis în 22 martie pe numele deputatului Mihail Boldea, acesta fiind dus în arestul IPJ Galaţi. Decizia instanţei supreme de arestare preventivă a deputatului Mihail Boldea a fost contestată cu recurs, care va fi judecat în 2 aprilie, la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Deputatul, care în 17 martie a părăsit România, fiind localizat apoi în Kenya, a fost adus în ţară marţi, cu o cursă KLM de la Amsterdam, fiind preluat de o escortă a Poliţiei de la Aeroportul Otopeni şi dus direct la insta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 39 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°