Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brad Pitt sau când No. 1 devine No. 5

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Foto: STAN HONDA / AFP Sunt decenii de când No. 5 de la Chanel s-a menţinut în topul celor mai îndrăgite parfumuri. De la celebrităţi la femeile simple, toată suflarea feminină a căzut deja de acord că renumitul parfum descrie cel mai bine esenţa feminităţii. Marilyn Monroe a fost o fană înfocată, dar şi una dintre imaginile renumite ale brandului. Înaintea ei şi după ea, zeci de alte femei celebre şi-au legat numele şi chipul de No. 5, accentuându-i aura de legendă. Printre aceste femei se numără nume precum Catherine Deneuve, Nicole Kidman sau Audrey Tatou.

Anul acesta însă, Chanel a şocat lumea întreagă atunci când şi-a ales următoarea “faţă”. Probabil vă întrebaţi despre care dintre celebrităţile actuale este vorba. Ei bine, dacă vreţi să ghiciţi, mai întâi trebuie să vă desprindeţi de imaginea femeii irezistibile, propusă până acum, şi să vă îndreptaţi mai degrabă spre o figură... masculină. De fapt, foarte masculină. Da, aţi înţeles bine. Noul chip va fi un bărbat. Probabil singurul bărbat care ar putea face faţă acestei provocări, nimeni altul decât Brad Pitt.

Seducătorul No. 1 în topul frumuseţilor masculine a acceptat să devină... No. 5? Se pare că da. Revista Vogue a confirmat zvonul ivit de puţină vreme pe internet. Există deja un comunicat de presă în care se confirmă că actorul american va fi imaginea parfumului în noua campanie, care va fi lansată cel mai devreme în toamna acestui an.

Ce i-au determinat pe urmaşii imperiului de arome creat de Coco Chanel să ia această decizie? Unele ziare franţuzeşti sugerează că nu doar Brad Pitt va apărea în noua campanie, ci că va fi însoţit şi de partenera sa de viaţă, Angelina Jolie. O altă teorie spune că, de fapt, Chanel ar vrea să îşi extindă sectorul produselor dedicate bărbaţilor, ieşind pe piaţă cu un No. 5 în variantă pentru bărbaţi.

În orice caz, va fi interesant să vedem care este

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 49 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°