Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost director al Poştei ieşene riscă să rămână doar cu cămaşa de pe el

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 decembrie 2013 ·

Fostul director al Regionalei de Poştă Iaşi, democrat liberalul Radu Mironeanu, a intrat din nou în vizorul executorilor. În perioada următoare va fi stabilită o nouă dată la care se va încerca valorificarea unui teren de 8.400 mp din extravilanul comunei Rediu. Preţul de pornire a licitaţiei va fi de 50.250 lei, diminuat cu 25% faţă de valoarea estimată iniţial de expertul evaluator. Necazul lui Mironeanu se trage de la creditele contractate înainte de începerea crizei de la Garanti Bank. Din această cauză i-au mai fost scoase la vânzare casa de pe strada Florilor, nr. 2, şi un apartament de patru camere. Prin vânzarea terenului din Rediu, executorul judecătoresc încearcă să recupereze datoria de aproape 22.000 euro plus 9.900 lei, debit restant dintr-un credit de consum contractat în iunie 2009. Tot din cauza Garanti Bank, de această dată din cauza unui contract din 2007 în valoare de 550.000 euro, lui Mironeanu i-a fost scoasă la vânzare vila pe care şi-o cumpăraseră din acei bani. Din acel credit, fostul şef Poştei nu reuşise să achite decât 120.000 euro. Pe lângă Garanti Bank, Mironeanu şi soţia lui Otilia – Beatrice au mai ţinut piept executorilor din cauza unui credit contractat în 2006 de la Piraeus Bank. Din cauza neachitării ratelor, executorul i-a vândut un teren de 3900 mp din extravilanul comunei Bârnova. La stăruinţa creditoarei Garanti Bank vor fi scoase la mezat şi bunurile firmei Frank Schafer din Popricani, specializată în lucrări de instalaţii pentru construcţii. Societatea deţinută de Dumitru Sîrghia a contractat mai multe credite din care mai are de achitat circa 115.000 euro. Pentru recuperarea debitului, executorii judecătoreşti vor scoate în perioada următoare la vânzare două hale din comuna Popricani şi terenurile aferente. Primul imobil are preţ de pornire de 188.000 lei şi este compus dintr-un teren de 1700 mp şi o clădire de 93

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 21 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°