Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nuditatea magică în folclorul bistriţean

Publicat in Adevarul, vineri 1 martie 2013 ·

În timpurile de mult apuse, bistriţenii nu erau străini de ritualuri menite să le aducă bunăstare, ploaie sau chiar ursitul. Specialiştii au observat, însă, că de cele mai multe ori aceste ritualuri implicau nuditatea.

Specialiştii în folclorul românesc nu au putut să nu observe faptul că multe dintre ritualurile şi practicile făcute de femei sau de tinerele fete sunt profund legate de nuditate. Astfel, folcloriştii amintesc dezbrăcarea fetelor în faţa focului care are menirea de a le aduce iubitul aproape. Focul urmează să sporească fluidul magic al nudului şi să-l facă pe fecior să ardă de dorul fetei.

Tudor Pamfile povesteşte despre data de 17 iulie, când femeile obişnuiau să se dezbrace de tot şi să adune balegă de vacă sau de bou, pe care mai apoi o izbeau de nuielele gardului. Odată uscată, aceasta este mai apoi folosită pentru tratarea inflamaţiilor urechiilor, durerilor de dinţi sau chiar inflamaţiilor de la nivelul feţei.

Un alt ritual întâlnit în vremuri apuse era „datina paparudelor” care avea drept scop aducerea ploii. La acest ritual participau fete sau băieţi cu vârsta între 12 şi 14 ani. Corpul lor era gol, cu excepţia coapselor care erau acoperite cu frunze.

Nuditatea era întâlnită într-un alt ritual întâlnit în deosebi în zona Transilvaniei, tot pentru „invocarea” ploii. Când pământul era prea uscat fetele tinere, îndrumate de o femeie mai bătrână, toate în pielea goală, furau o grapă, pe care o trăgeau mai apoi peste câmp, până ce ajungeau la un pârâu, unde o lăsau să plutească.

Se aşezau mai apoi pe ea şi aprind câte o flacără mică în fiecare colţ. Acestea trebuiau să ardă timp de o oră, după care femeile părăsesc grapa şi revin la casele lor.

George Coşbuc îşi aminteşte şi el de obiceiurile şi riturile la care a luat parte pe meleaguri bistriţene care includ nuditate, tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°