Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: PORTRET/ Radu Nistor îi fereşte pe nemţeni de furia naturii

Publicat in Adevarul, marți 8 martie 2011 ·

A ales să devină pompier pentru a-şi ajuta semenii. Acum monitorizează situaţiile de urgenţă pentru a afla cum pot fi evitate la timp pericolele.

Despre Radu Nistor, colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ spun că este o persoană mult prea modestă pentru calităţile pe care le are şi că se vede că face totul din pasiune. Dovadă a modestiei este şi modul în care Radu Nistor descrie întreaga sa activitate.

Informează şi previne

„Am fost ofiţer pe transmisiuni în cadrul Ministerului Apărării şi, din 2000, am trecut la Protecţia Civilă. Am făcut un curs de perfecţionare de trei luni şi astfel am ales să-mi schimb specialitatea. Timp de cinci ani am fost la Protecţia Civilă, după care am devenit ofiţer responsabil cu monitorizarea situaţiilor de urgenţă şi a activităţilor desfăşurate în dispeceratul inspectoratului, considerat şi creierul misiunilor ISU Neamţ“, ne arată Radu Nistor paşii pe care i-a urmat în carieră. Deşi nu venea dintr-un domeniu complet diferit, Radu Nistor spune că mutarea la Protecţia Civilă l-a ajutat să se simtă mult mai util.

„Toată lumea speră să nu ne confruntăm cu un conflict armat sau cu un dezastru cum a fost cutremurul din 1977, dar prea puţini ştiu ce trebuie să facă în astfel de situaţii. Cele mai multe nenorociri s-au întâmplat, de fapt, abia după producere calamităţilor din cauza oamenilor care s-au panicat şi de aceea am ales să informez şi să previn“, povesteşte Radu Nistor. Ofiţerul nemţean spune că ar fi mult mai bine dacă oamenii de rând ar şti unde să se adăpostească în cazul unui cutremur ori ce să facă când sunt în pericol.

„Toţi ar trebui să ştie cum să decupleze lumina ori de unde se poate opri gazul metan. La un curs de prevenire în caz de cutremur, ţin minte că ni s-a spus să ne gândim fiecare la cum arată propriul domiciliu şi la ce avem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 19 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°