Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agrostar cere interpelarea ministrului agriculturii cu privire la situaţia dezastruoasă în care a ajuns agricultura

Publicat in Bursa, duminică 13 iunie 2010 ·

Reprezentanţii Federaţiei AGROSTAR în Consiliul Naţional i-au cerut vineri, 11 iunie, în cadrulsedintei de la Sinaia, preşedintelui Comisiei de Agricultură din Senat, Petre Daea, interpelarea ministrului agriculturii Mihail Dumitru cu privire la situaţia fără precedent în care au ajuns agricultorii. "Trecem printr-un moment de răscruce, având în vedere că din acest an toate formele de sprijin pentru sectorul agricol au fost diminuate sau eliminate. Mi se pare o formă de sadism la adresa agricultorilor. Trebuie să le spunem celor care guvernează că a venit momentul să plece acasă, că nu mai avem nevoie de ei. Este obligaţia noastră să blocăm acest dezastru care afectează securitatea alimentară a ţării", a declarat preşedintele Agrostar Niculae ştefan.

El a adăugat ca în ultimii 20 de ani guvernanţii nu au fost capabili să pună la punct strategii coerente, viabile pentru sectorul agricol, ci doar pentru grupurile de interese pe care le-au reprezentat, iar din această cauză România a juns să importe peste 70% din produsele agroalimentare şi să creeze locuri de muncă în ţările de unde este adusă marfa.

"A venit momentul să ieşim în stradă cu familiile, cu utilajele şi cu animalele pentru a le demostra ca suntem o forţă şi să le cerem să plece. Nu avem nevoie de ei. Sunt nişte impostori şi nişte incompetenţi. Au afirmat că agricultura nu e impozitată. România e singura ţară din UE unde se impozitează şi subvenţiile. Plătim impozite şi taxe şi nu primim nimic", a declarat preşedintele Agrostar Niculae ştefan.

Miercuri, 9 iunie, AGROSTAR şi Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) au anunţat că au constituit un comitet de criză pentru salvarea agriculturii din România.

F.A. Reprezentanţii Federaţiei AGROSTAR în Consiliul Naţional i-au cerut vineri, 11 iunie, în cadrulsedintei de la Sinaia, preşedintelui Comisiei de Agricultur

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 49 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 52 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 32 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°