Există o firească - şi, desigur, benefică -tendinţă de a publica texte inedite de natură să incite şi să susţină interesul cititorilor.
Astăzi, însă, când se publică mult şi peste tot, este dificil să fii informat „la zi" şi de aici decurge riscul de a considera şi declara inedite texte care nu mai au această calitate. Explicabilă şi scuzabilă, în parte, prin modul în care circulă cărţile şi revistele, această situaţie duce uneori la regretabile erori şi la inevitabile dezamăgiri.
Am întâlnit mai multe asemenea cazuri în ultimul timp, dar mă voi opri în cele ce urmează la două dintre ele, puse în circulaţie spre finele anului trecut, de reviste de prestigiu, bine cotate la bursa literară.
Astfel, ştiam că în revista „Secolul 21" urma să apară un grupaj de texte din şi despre N. Steinhardt şi Alexandru Baciu. Despre cei doi buni prieteni, traducători ai lui Alain, scrisesem încă în urmă cu zece ani, iar acum speram să-mi satisfac curiozitatea spirituală luând contact cu promisele texte inedite.
Dosarul N. Steinhardt, declarat inedit, din numărul 7-12 / 2009, pp. 40-122, a fost realizat cu neaşteptată superficialitate, probabil în grabă şi în mod sigur fără o suficientă familiarizare cu tema aleasă.
Sub titlul „Pagini de jurnal cu N. Steinhardt" sunt preluate pe trei pagini (56-59) câteva însemnări ale lui Alexandru Baciu, din cartea acestuia Din amintirile unui secretar de redacţie, volumul II, apărută în 1999 la Editura Cartea Românească. Despre primele cinci însemnări se specifică faptul că au fost extrase din cartea lui Al. Baciu, dar celelalte trei (p. 59) sunt declarate inedite, deşi ele se regăsesc în acelaşi volum la paginile 115, 226 şi 236. Doar că însemnarea datată „30 mai 1988" este de fapt din 1987.
Textul intitulat „Alain" şi având semnătura lui Al. Baciu este plin de greşe
