Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Kathimerini“: Nori pe cerul Europei

Publicat in Adevarul, duminică 30 iunie 2013 ·

Grecia nu a fost singură în această criză economică şi lucrurile nu arată mai bine pentru viitorul Europei, ca întreg. La ce să ne aşteptăm în lunile următoare la nivel european? În primul rând Franţa va fi lovită de o furtună mare în toamnă, deoarece societatea şi sistemul politic se zbat în dispreţul lor faţă de reforme.

Preşedintele François Hollande nu are statura politică necesară pentru a propulsa ţara, iar analiştii de top şi politicienii europeni se aşteaptă ca pieţele să cadă destul de dur într-o ţară în care instabilitatea economică riscă viitorul monedei euro.

A doua predicţie făcută de cunoscători, de la cei din Olanda până la cei din Spania, este că stabilimentul european este foarte aproape de o criză politică. Partide politice importante pierd teren rapid şi chiar încep să se dezmembreze, în timp ce extrema dreaptă începe să câştige influenţă. Se crede că următorul Parlament European va fi un fel de circ şi că mulţi membri vor fi acolo doar pentru că s-au opus ideii unei Europe unite, deoarece scepticismul faţă de Uniunea Europeană vrea ca dezvoltările să se calmeze un pic pentru a avea timp să ne revenim. Însă istoria ne-o va lua mereu înainte şi este foarte neiertătoare cu cei care nu ţin pasul, aducând în discuţie o altă problemă majoră care are nevoie de reparaţii structurale şi de măsuri care să impulsioneze competitivitatea.

Acestea sunt şansele cu principii democratice la baza Uniunii Europene, în timp ce salariile mici şi nesiguranţa slujbei au scăpat de sub control. Unii analişti prevăd că, până în 2050, niciun stat european nu va mai fi în topul 10 ale celor mai bogate ţări din lume. Cancelarul german Angela Merkel tot aminteşte omologilor săi că Europa nu poate supravieţui cu doar 7% din populaţia lumii, cu 25% din Produsul Intern Brut şi cu 50% din cheltuielile sociale. În spatele acestor cifre se află oameni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°