Când era mai praf, românul din el îşi spunea cuvântul şi-o dădea pe o moldovenească de ziceai că nici nu ştia să scrie omul ăla. Bestial, oricum. Original şi cu viziune uriaşă.

Am găsit din întâmplare printre hârtiile mele din sertare un interviu cu Mihai Eminescu, marele nostru poet, de care am uitat complet. Eram în studenţie la Viena şi beam amândoi o bere liniştiţi la o terasa cu Veronica (n. a. Veronica Micle) – şi ea într-o vizită „inopinată”. Eraprin 1872, dacă nu mă înşel, Veronica încă era căsătorită cu Ştefan şi faza cu Eminescu nu era pe faţă. Oricum, abia se cunoscuseră şi se bucurau doar de senzaţiile prime. De câteva ori, la început, chiar le-am dat voie să se întâlnească la mine în cameră că nu îi deranja nimeni şi puteau să compună liniştiţi poezii la greu… În fine, ce vreau să zic e că stăteam toţi trei la terasa asta din Viena şi la un moment dat Mihăiţă exclamă:

- Băi, băiatule, ai văzut gagica aia!?..

Eu am rămas în primă fază perplex neştiind că adoptase peste noapte limbajul lui Johnny (n.a. Ion Creangă), care şi el abia plecase înapoi în ţară după o vizită scurtă, dar fructuoasă şi plină de benchetuială (apropos de Johnny, n-am mai văzut un popă cu atâta poftă de viaţă, pe bune; deci, dansa omul ăla de nu se putea. Şi-a făcut o grămadă de fani şi fane austriece şi nu numai).

Mihai nu se lasă:

- Am zis hai să mergem toţi trei la niscai lupte de tauri prin Spania!...

Îl întreb:

- Nu ai cursuri, ceva?

Răspunde:

- Nu, bă, n-am, oricum nu sunt obligatorii, hai să ne facem de cap, ce pasca mă-sii. Hai la un bal de caritate ceva sau la vreo petrecere prin căminele studenţeşti, nu fi fraier. Are careva bani la el?

Avea Veronica niscai parale pentru cumpărături şi i le-am confiscat imediat. Oricum, ea era cea mai stabilă atunci, avea familie, copii, soţ cu funcţie, deci fără griji din astea. Cine