Melanholia
Cordovero învăţase de la neguţătorii din Anvers că doar diamantul taie diamantul. Ei bine, mai există ceva. Acel ceva: duende. Nu e un cuvânt. Nu e un jabal al-nur, un munte de lumină. N-are miros, n-are gust. N-are nici lungime, nici lăţime. Are misterul literelor tăiate din Coran, dar nu e o literă. Nu e nici sentiment (sentimentele sunt fragile, se năruie sub propria greutate). Nu, nu, nu e o fiinţă - oricare ar fi ea. Nu e un duh. Nu e un dar. Nu e un drum. Nu e un descântec. Nu e un loc. Nu e nici clipa fără umbră când începe solstiţiul.
(În timp ce vă spun toate acestea, Jibril Al-Wajid intră în Mezquita Catedral - biserica uriaşă, care poartă în pântece o moschee. Maria Melanholia o urmăreşte pe bunica Or cum aprinde a patra lumânare din hanukiah. Cordovero străbate oraşul, căutând calea cea mai scurtă spre Guadalquivir. Iar povestea se povesteşte singură).
... Nu e un cântec, nu e un dans, nu e o carte, nu e nici rugul din grădinile de la Alcazar de los Reyes Cristianos, pe care au ars cărţi şi vrăjitoare, amestecându-li-se cenuşa. Nu e un petic din celebra manta a Profetului, nu e o aşchie din lemnul Crucii, nu e un shofar.
(Gabriel se întoarce cu faţa spre Mecca, Maria se întoarce cu faţa spre Yerushalayim, Cordovero se întoarce ultima oară cu faţa spre oraş. Iar povestea se povesteşte singură).
... Nu e un server sufletesc, nu e facebook, nu e steaua care cade, nici rugăciunea care se înalţă, nu e euforia sărbătorii care începe, nici melanholia sărbătorii care se termină...
(Iar povestea se povesteşte singură).
... Duende e numele laic al lui Dumnezeu care lucrează prin oameni.
Melanholia
Cordovero învăţase de la neguţătorii din Anvers că doar diamantul taie diamantul. Ei bine, mai există ceva. Acel ceva: duende. Nu e un cuvânt. Nu e un jabal al-nur, un munte de lumină. N-are miros, n-are g