Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul, obligat să plătească mai mult pentru vacanţa bugetarilor

Publicat in Gandul, joi 7 ianuarie 2010 ·

Dacă bugetul de criză - aşa cum ni se prezintă cel din 2010 - a făcut să îngheţe salariile şi pensiile, nu acelaşi efect l-a avut şi asupra primelor de vacanţă din sistemul bugetar

Primele de vacanţă rămân o motivaţie în plus pentru angajaţii la stat, care vor beneficia şi pe anul în curs, nu de aceleaşi sume de anul trecut, ci de unele de două şi chiar de trei ori mai mari în funcţie de minister. Cuantumul primelor de vacanţă se ridică anul acesta la 71,67 milioane de euro (303,15 milioane lei), cu 32,66 la sută mai mare decât anul trecut. Miniştrii de resort spun că e vorba fie de sume restante de anul trecut, fie că sunt drepturile de care salariaţii nu au beneficiat în ultimii ani, dar pe care le-au câştigat în justiţie.

Întrebat de Gândul cum comentează această majorare, ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a declarat că, "dacă această creştere este prevăzută în buget, înseamnă că e normală".

MAI: Jumătate sunt sume restante din anul trecut

Ministerul Administraţiei şi Inter­nelor se află pe primul loc în topul celor mai importante sume alocate primelor de vacanţă, cu 125,8 milioane lei, de două ori mai mult faţă de cheltuielile estimate pe 2009 - 64,2 milioane lei. "Fondul de premiere la Ministerul de Interne nu a crescut faţă de anul trecut, în proiectul de buget fiind cuprinse sumele restante pe 2009", ne-a precizat Mihai Şomfelean, consilierul ministrului Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga.

"Din fondul de premiere din 2010, în valoare de 128,5 milioane de lei, 70 de milioane sunt sume restante din anul trecut, care nu s-au putut plăti în 2009. Suntem obligaţi prin lege să plătim aceşti bani".

MS: "Posibil ca sumele să fie decise de Instanţa Supremă"

Sănătatea beneficiază şi ea de o sumă de trei ori mai mare faţă de cea de anul trecut, ajungând la 14,82 milioane lei în 2010. Ministrul Sănătăţii, Cseke

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 33 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 28 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 29 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 39 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 30 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 51 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum o ora
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°