La simulacrul de proces din 25 decembrie 1989, Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte si executati sub acuzatia de genocid. Cei doi se facusera vinovati de crime impotriva umanitatii, ele puteau si trebuiau sa fie minutios si persuasiv formulate. Fiind insa vorba de o actiune propagandistica, menita sa-i lichideze rapid si sa genereze o satisfactie imediata intr-un public traumatizat si derutat, formularea “genocid” urmarea sa socheze si sa supra-dramatizeze ororile de care se facusera, neindoios, vinovati. Am citit anuntul privind deshiderea actiunii impotriva lui Alexandru Visinescu sub acuzatia de genocid. Utilizarea termenului genocid, cu conotatii precise ce decurg din conventii internationale, risca sa duca la confuzii si contestatii. O stiu din experienta Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste.

Atat genocidul cat si crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile. Apoi, cred ca nu trebuie limitata sesizarea justiei la fostii sefi si functionari de inchisori. Traiesc inca fosti ofiteri ai Securitatii, fost anchetatori specializati in torturarea fizica si psihica a celor desemnati drept “dusmani ai poporului”. Istoricul Dumitru Lacatusu a scris aici, pe “Contributors” despre ultiimul sef al Securitatii din Bucuresti, colonelul in rezerva Gheorghe Goran. Traieste generalul de securitate Iulian Vlad, ultimul sef al Deparmanetului Securitatii Statului. Nu stiu daca mai traieste fostul ministru de interne Tudor Postelnicu. Banuiesc ca traieste generalul de securitate Aristotel Stamatoiu.

“Este o decizie istorica pentru IICCMER, dar mai ales pentru societatea romaneasca. Este pentru prima data cand un fost lucrator al sistemului carceral comunist este pus sub acuzare pentru infractiunea de genocid pentru crimele si abuzurile politice comise in timpul regimului comunist. Punerea sub acuzare a fostului comandant de