Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOPHIA LOREN

Publicat in Viata Medicala, vineri 18 septembrie 2009 ·

N-o să vă vină să credeţi, dar celebra Sophia Loren împlineşte 75 de ani! Frumoasa şi epatanta vedetă italiană s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma, în urma relaţiei mamei sale, Romilda Villani, pianistă şi actriţă modestă, dar care visa să ajungă o a doua Greta Garbo, cu Riccardo Scicolone, profesor de pian, acesta nedorind să se căsătorească. (...)

Viitoarea vedetă, împreună cu mama şi cele două surori ale ei au trăit modest cu restul familiei la Pozzuoli, de unde s-au mutat la Napoli în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Sofia (căci încă nu devenise Sophia) avea 14 ani când a participat la un concurs de frumuseţe, situându-se printre finaliste. S-a înscris într-o clasă de actorie şi curând a avut şansa de a-l cunoaşte pe deja celebrul producător Carlo Ponti, cu care avea să se căsătorească în perioada 1957–1962 şi apoi din 1966 până la moartea acestuia în 2007. De ce această întrerupere? Ponti divorţase în Mexic de prima sa soţie şi se căsătorise cu superba actriţă italiană. Cum însă în Italia nu se recunoştea divorţul, Biserica Catolică a denunţat căsătoria celor doi, care s-au mutat în Franţa, unde s-a recunoscut divorţul de prima soţie şi astfel s-a oficiat o cununie a acestei perechi cu o viaţă exemplară de familie. Culmea este că Sophia Loren era curtată de cele mai celebre vedete masculine ale Hollywoodului, dintre care Cary Grant a iubit-o profund. Actriţa era deficientă în estrogen, dar după tratamentul cu acest hormon în clinica unui medic elveţian, şi şederea la pat, ea a reuşit nu numai să rămână gravidă, dar să şi păstreze sarcina. Astfel, Sophia şi Carlo Ponti au avut doi băieţi, unul ajuns muzician, iar celălalt cineast. Dar să urmărim drumul spre celebritate al frumoasei Sophia Loren. V-o mai amintiţi în rolul titular din versiunea cinematografică a popularei opera verdiene „Aida“? Era dintre primele ei roluri, pe la începutul

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°