Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul şi Biserica

Publicat in Dilema Veche, joi 1 noiembrie 2001 ·

"Este ca şi cum ar exista ceva inerent în religiile monoteiste care le conduce spre acest gen de terorism" - afirmă Andrew Sullivan în New York Times din 7 octombrie. Şi pentru a ne convinge, ce altă trimitere mai potrivită decît aceea la faimoasa pledoarie dostoievskiană a Marelui Inchizitor? Din această perspectivă, despărţirea Bisericii de Stat, banalizată printr-o practică de acum relativ îndelungată, îşi recapătă semnificaţia de cotitură istorică. Şi Sullivan ne aminteşte de întemeierea Statelor Unite. "Din multe puncte de vedere, (problema fundamentalismului religios) a fost chestiunea centrală care a condus la existenţa Americii. Primii imigranţi americani au fost, la urma urmei, refugiaţi din războaiele religioase care au pus stăpînire pe Anglia şi care s-au intensificat sub talibanul Angliei, Oliver Cromwell. Pentru gîndirea politică a părinţilor fondatori ai Statelor Unite, o influenţă centrală a fost aceea a lui John Locke, liberalul englez care a scris de acum faimoasa "Scrisoare despre toleranţă". În aceasta, Locke argumenta faptul că adevărata salvare nu poate fi rezultatul constrîngerii, credinţa trebuind să fie liber aleasă pentru a fi autentică şi că orice altă interpretare era împotriva Textelor. Urmîndu-l pe Locke, întemeietorii au stabilit drept un element central al noii ordini americane o strictă separare a Bisericii şi a Statului, garantînd astfel că nici o religie nu poate utiliza mijloace politice pentru a-şi promova propria ortodoxie." Aceasta nu a însemnat o discreditare sau diminuare a credinţei (americanii sînt un popor mult mai religios decît francezii, de pildă), ci o plasare a ei într-o practică socială pluralistă - adică indispensabilă democraţiei. Mai mult sau mai puţin

ecumenice sau mutual exclusiviste, religiile au înflorit în America, dar într-o practică modernă a pluralismului impus constituţional şi astfel ferite, î

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Adrian Câciu: Avem evaziune foarte mare. 10% din PIB vi se pare puţin? 32 - 33 de miliarde de euro pe care le piezi în fiecare an / Realitatea ne spune că evaziunea fiscală rămâne constantă

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că avem evaziune foarte mare. ”10% din PIB vi se pare puţin? 32 - 33 de miliarde de euro pe care le piezi în fiecare an”, a spus el, arătând că realitatea ne spune că ev

Anunț OFICIAL! Ce se întâmplă cu Simona Halep la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) NU a primit wild card la Roland Garros. Sportiva din România nu este pe lista jucătoarelor care au primit această invitație la acest Grand Slam.

Bebeluş în vârstă de doar o zi, transportat de urgenţă de la Timişoara la Bucureşti cu un avion SMURD

News.ro acum 25 minute
Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion SMURD. ”În urmă cu doar câteva minute, echipajul avionului SMURD nr. 1123 a încheiat cu succes o misiune de salvare, ce a co

UDMR îl acuză pe George Simion că instigă la ură interetnică

HotNews acum 35 minute
UDMR Satu Mare consideră că discursul preşedintelui AUR, George Simion, de la evenimentul de duminică de lansare a candidaţilor din judeţ ai formaţiunii sale, instigă la ură interetnică. George Simion la un protest AURFoto: Inquam Photos / Octav Gan

Cancelarul german Olaf Scholz se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, după modelul suedez

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa, relatează Agerpres. În cursul unei vizite la Stockholm, el a fost întrebat de presă dacă Germ

Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele Iohannis vrea să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei. În trei ani de zile, România a lansat o singură rachetă cu sistemul PATRIOT. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are mari reţineri privind trimiterea sistemelor în Ucraina. Decizia fina

Ciucă: Pentru a putea în continuare ca PNL să îşi asume rolul de garant al libertăţii, echilibrului, cer filialei din Galaţi să asigure cel mai bun scor din istoria sa

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberalii de la PNL Galaţi să meargă din uşă în uşă, din stradă în stradă şi să prezinte oamenilor faptele lor şi să le spună că este o distincţie de performanţă între administraţiile liberale şi restul administraţiilor

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°