Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orgii incredibile în casa viceprimăriței din Vulcan. Copiii, mama și agentul Sucilă erau PORNOSTARURI

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 iulie 2012 · ·

Cei doi copii ai viceprimăriţei Angela Stoica au fost tranformaţi în pornostaruri şi au participat la orgii organizate de agentul-pervers Adrian Sucilă, poliţist la Ordine Publică în oraşul Vulcan.

Polițiștii susțin că agentul Sucilă era un fan al filmului Caligula

Poliţistul XXX Adrian Sucilă (36 de ani), acuzat că a avut relaţii sexuale cu cei doi copii ai amantei sale, viceprimăriţa oraşului Vulcan, Angela Stoica (PSD), va sta în următoarele 29 de zile la răcoare. Povestea sexuală din judeţul Hunedoara pare desprinsă dintr-un scenariu de film pornografic. Partidele de sex cu cei doi copii, un băiat (16 ani) şi o fată, Mihaela Stoica (19 ani), erau înregistrate şi sunt acum probe împotriva poliţistului. Mihaela a scăpat de arest, deoarece dă în aceste zile examenele de bacalaureat.

"Profesorul" de sex

Fata este acuzată de corupere de minori, după ce a filmat mai multe partide de amor homosexual între amantul mamei sale şi fratele său. Procurorii spun că, în aceste scene pornografice, Adrian Sucilă era deopotrivă activ şi pasiv sexual. Agentul de poliţie s-ar fi transformat într-un profesor de sex, dădea explicaţii băiatului despre cum să se comporte în timpul actului sexual. Situaţia fetei s-ar putea schimba însă, şi ar putea să ajungă parte vătămată. Asta, deoarece Mihaela ar fi început relaţiile sexuale cu amantul mamei înainte să împlinească 18 ani. Avocatul poliţistului, Daniel Tomescu, susţine că nu sunt probe împotriva clientului său. "Aşteptăm percheziţia informatică să vedem dacă există acolo probe care să-l incrimineze direct, pentru că, în acest moment, nu sunt asemenea probe", a ţinut să arate avocatul. De partea cealaltă, anchetatorii au ridicat mai multe calculatoare şi DVD-uri, de la locuinţa Angelei Stoica şi a poliţistului, pe care s-ar afla filmele pornografice.

L-a pus să jure pe Biblie @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°