Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se duce pe apa sâmbetei. Cine DĂRÂMĂ CASA LUI ELVIS (Video)

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

A fost construită în 1958, se află în Beverly Hills, i-a aparţinut lui Elvis Presley, are patru dormitoare, o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi, şi a fost renovată în 2010 cu 1,8 milioane de dolari. De curând a fost cumpărată de Peter Morton, fondatorul Hard Rock Cafe – lanţul de restaurante creat pentru a păstra vie memoria muzicienilor rock.

După cum notează presa americană, acest lucru nu ar fi ieşit din comun, dacă nu s-ar cunoaşte intenţiile viitorului proprietar: să o dărâme, pentru a construi una noua în loc!

Vor dispărea toate

Proprietatea include şi o casă separată pentru oaspeţi, cu propria piscină, şi se întinde pe o suprafaţă de 4.775 de metri pătraţi, având vedere asupra priveliştii oraşului L.A. din curtea din spate. Pereţii sunt în mare parte înlocuiţi de geamuri uriaşe, pentru a pune în valoare cât mai mult locaţia. În zona de luat masa, chiar şi tavanul este înlocuit cu un panou mare de sticlă. “Păcat că toate acestea vor dispărea”, notează publicaţia americană BusinessInsider. Până în octombrie 2012, preţul de vânzare era de aproape 13 milioane de dolari, iar în decembrie a fost cumpărată de Peter Morton, cu 9,8 milioane de dolari, şi se pare că priveliştea l-a atras. Înainte de achiziţie, casa a fost disponibilă pentru închiriere la preţul de 25.000 de dolari pe lună.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum o ora
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 2 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 5 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 15 minute
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Medicul Adrian Marinescu, despre starea lui Florin Piersic: Nu vorbim de o infecţie nosocomială

Libertatea acum 2 ore
Directorul medical al Spitalului Matei Balş din Bucureşti, Adrian Marinescu, a declarat marți, 14 mai, că Florin Piersic, care este internat la Spitalul Foișor de săptămâna trecută, nu numai că se ridică singur din pat, ci poate chiar sta în picioar

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 4 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/22°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°