Dacă există o memorie afectivă, una selectivă şi chiar o memorie a cifrelor, înseamnă că mai sunt şi altele, speciale, cărora nu li s-au dat nume, fiindcă sunt rare şi trec drept anomalii. Vasile B. are o astfel de memorie anormală. Ţine minte perfect întâmplări de când avea 2 ani sau poate ceva mai mult. Când le povesteşte, ai lui îl privesc de sus, ca pe un mincinos: Fugi, mă, Vasile, de aici, că treaba aia cu găina care dormea cu pisicile o ştii de la careva. Păi, cum s-o ţii minte, când aveai numai 1 an şi 6 luni?!
Ca să nu fie luat peste picior, Vasile B. nu pomeneşte niciodată de sertarele mătuşii Ioana. Aceasta îl lua uneori la ea şi-l lăsa toată ziua în odaia dinspre stradă, unde ţinea mobila Bidermayer şi hainele de oraş. Ce băieţel cuminte ai, ţaţă Marie - spunea mătuşa Ioana, când îl aducea seara acasă -, cotrobăie toată ziua prin sertare, dar lasă lucrurile la fel cum au fost. N-ar rupe el ceva, cum fac copiii, n-ar sparge ceştile de cafea... Parcă ar căuta el ceva, dar ce să caute la 2 ani?!!
Într-adevăr, Vasile B. avea 2 ani şi căuta ceva anume. Într-unul din sertarele la care ajungea găsise, sub hârtia albă pusă la fund, câteva reproduceri ale unor tablouri de Tizian, Giorgione, Renoir, Rubens şi Tonitza înfăţişând femei goale. Probabil că memoria lui Vasile B. nu era numai precoce, ci şi niţel perversă. Femeile din familia lui Vasile B. se scăldau într-o albie, în mijlocul curţii, sub ochii copilului. E mic, ce ştie el, ziceau mama, mătuşa Ioana şi celelalte verişoare şi mătuşi care veneau vara la ei, să profite de cişmeaua de lângă bucătărie şi să se stropească ţipând şi chirăind.
Şi ele tot femei goale erau, însă ce diferenţă faţă de acelea din tablouri! De atunci, în mintea lui Vasile B. a încolţit convingerea că femeile sunt ele femei, adică mătuşa Ioana, tanti Chiriţa, verişoara Natalia şi mama Maria, dar că exis